Categories: Cultura

Inca doua zile de teatru la Timisoara! FEST-FDR se apropie de final

Spectacole de teatru, spectacole de dans, spectacole în aer liber, lansări de carte – sunt coordonatele după care se vor desfășura ultimele două zile ale Festivalul European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești (FEST-FDR).

Primele patru zile ale FEST-FDR au însemnat spectacole de teatru, spectacole de dans, spectacole în aer liber, lansări de carte și avanpremiera națională a unuia dintre cele mai așteptate filme ale acestei toamne, „Inimi cicatrizate”, în regia lui Radu Jude. Dacă n-ați apucat încă să vedeți vreun spectacol, nu e târziu, mai aveți încă două zile în care să faceți asta. Joi, 29 septembrie, de la ora 19, la Studio „Uțu Strugari” este programat spectacolul „Avioane de hârtie”, de Elize Wilk, în regia lui Ion-Ardeal Ieremia (Teatrul Național din Timișoara). Textul este câștigătorul ediției 2015 a Concursului Național de Dramaturgie și este o poveste cu victime, cu agresori care și, ei, sunt victime, la rândul lor. Un al doilea text al Elise Wilk selectat în cadrul secțiunii FDR, „Pisica verde”, în regia lui Bobi Pricop (Teatrul „Luceafărul” din Iași), este programat la Sala 2, tot în 29 septembrie, de la orele 17 și 21. „Pisica verde” este un spectacol care vorbeşte despre lumi imaginare, despre adolescență, dragoste și singurătate. Ultimul spectacol al serii este „Pescărușul”, după A.P. Cehov, recreat ca spectacol în aer liber de fascinanta trupă ucraineană Voskresinnia Theatre. Spectacolul începe la ora 22, în parcarea hotelului Timișoara, și va avea o a doua reprezentație vineri, 30 septembrie, de la aceeași oră.

Vineri, 30 septembrie, de la ora 17, Sala 2 găzduiește spectacolul „Antisocial”, de Bogdan Georgescu (Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu). El analizează implicațiile din spatele unei povești aparent banale – într-un liceu în care elevii creează un grup secret pe un site de socializare, profesorii află, se infiltrează și îi demască, folosindu-se de informațiile primite de la alți elevi. Spectacolul de dans „Salonul nr. 6 / Underground” este ultimul episod al FEST-FDR2016 și este programat vineri, 30 septembrie, de la ora 21, în Sala Mare. Pe scena Teatrului Național veți putea vedea compania ucraineană Kiev Modern Ballet

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

Uniunea Eurpeană, şansa istorică a României. De ce e contestată de agitatorii Kremlinului şi idioţii utili

Zilele trecute, contestând binefacerile pe care le-a adus  României aderarea la Uniunea Europeană, Călin  Georgescu…

2 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 30 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 30.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago

Începe o nouă serie de dezinsecții terestre la Timișoara

La Timișoara demarează noi acțiuni de dezinsecție terestră pentru combaterea căpușelor, a țânțarilor și a…

20 de ore ago

Extinderea la patru benzi a drumului spre Sânandrei va umple vistieria Timișoarei

Timișoara va primi de la Consiliul Județean Timiș suma de aproape 15.000 de lei în…

20 de ore ago

Din 1 aprilie se reia transportul public pe apă la Timișoara

Începând de miercuri, 1 aprilie, pe Bega se va circula din nou, în sistem de…

21 de ore ago

Nu a fost ușor! SCM Poli a învins Constanța și rămâne pe podium

Liga Naționala de handbal masculin a continuat în acest weekend cu etapa a XVII-a, iar…

23 de ore ago