Debut de an școlar cu scandal la Școala Generală 16. Unii părinți ai elevilor din clasa pregătitoare, respectiv clasa a patra, au protestat, nemulțumiți că micuții au fost mutați la Liceul Energetic. Conducerea școlii spune că mutarea a fost necesară pentru ca toate cursurile să se țină doar dimineața.
În noul an școlar, copiii care au intrat în clasele pregătitoare, dar și elevii de la clasa a IV-a de la Școala Generală 16 nu vor mai merge la ore în sediul unității de învățământ. Ei au fost mutați la Liceul Energetic, unde, spun părinții, condițiile lasă foarte mult de dorit. Ei afirmă că nu este normal ca, din moment ce și-au înscris copiii la Școala Generală 16, aceștia să meargă să învețe în altă parte. Oamenii au afișat mesaje de protect precum „Nu cedăm, nu ne transferăm”, „Nu ne faceți cinste” sau „Vrem să învățăm la școala noastră”. Conform părinților revoltați, școala de pe strada Lorena nu oferă condiții bune pentru copii și că, în plus, subsolul imobilului este plin de mizerie. Mai mult, ei susțin că este și foarte greu de ajuns la școală. Decizia de mutare a fost luată de conducerea unității de învățământ pentru ca toți elevii să meargă la ore doar de dimineață. La Energetic au fost mutate, practic, opt clase.
Politehnica a terminat cu o victorie, 3-0 la Hațeg, seria a 7-a din Liga a…
Când PNL și USR i-au arătat lui Sorin Grindeanu pisica politică, punându-l să aleagă între…
Reţele Electrice Banat a anunțat programul întreruperilor de curent pentru zilele viitoare la Moşniţa Nouă.…
În spatele fiecărei comunități există povești care nu ajung întotdeauna în prim-plan. Sunt povești despre…
La solicitarea companiei Del Gaz, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea…
Ultima partidă din sezonul regular a programat pentru Politehnica o deplasare lejeră pe terenul uneia…