Categories: Timp liber

Povestile Disney, live la Timisoara! Hai sa-ti retraiesti copilaria cu… Regele Leu

Poveștile Disney prind acum viață chiar în fața spectatorilor mari și mici. După sute de reprezentații de succes în întreaga lume, spectacolul „Magical Music from the Movies” ajunge în premieră și în România, într-un turneu național care se oprește și la Timișoara.

Dacă ați văzut „The Lion King”, „Frozen”, „The Little Mermaid” sau „Mary „Beauty and the Beast”, sigur ați fost încântați de cântecele minunate care au însoțit aceste povești nemuritoare. Paula Seling, Florin Ristei și Dalma Kovacs, acompaniați de Camerata Regală, vor readuce la viață aceste piese. Spectatorii vor trăi o experiență Disney completă, interpretările live fiind însoțite în permanență de imagini care vor recrea lumea fabuloasă imaginată de Walt Disney. „Anunțăm cu bucurie participarea acestor artiști la serile magice «Disney in Concert»: Paula Seling, Dalma Kovacs și Florin Ristei. În curând vom anunța și restul artiștilor care vor completa spectacolul”, au transmis organizatorii. Turneul din România programează, în luna noiembrie, reprezentații în București, Cluj, Timișoara, Brașov și Craiova. Spectacolul de la Timisoara va avea loc pe 7 noiembrie, de la ora 19, la Sala Sporturilor „Constantin Jude” (Olimpia). Biletele sunt disponibile în rețeaua Eventim și online pe www.eventim.ro, vandbilete.ro, bilet.ro.

Share
Published by
Ioana Toma

Recent Posts

PSD a decis să voteze bugetul, dar va introduce mai multe amendamente. Sorin Grindeanu i-a trimis o scrisoare acidă lui Ilie Bolojan

Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…

7 ore ago

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

12 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

15 ore ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

15 ore ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

16 ore ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

16 ore ago