Categories: Primăria Timişoara

Reabilitarea Operei, doar la anul! Inca nu exista aviz de la Cultura

E puțin probabil ca lucrările de reabilitare programate la fațada Operei Române să mai înceapă în acest an. Există o licitație câștigată în primăvară, dar documentația proiectului este încă în curs de avizare la Direcția de Cultură. Lucrarea, care costă aproximativ 170.000 de euro, este finanțată de la bugetul local.

În luna martie, primarul Nicolae Robu anunța încheierea licitației pentru reabilitarea fațadei Palatului Culturii. Lucrarea, în valoare de 632.000 lei, fără TVA, cu termen de execuție de șase luni, a fost adjudecată de SC Alex-Dia Construct SRL. Edilul vorbea, la vremea respectivă, și despre eventuala descoperire a statuilor amplasate inițial în nișele vechii fațade. Lucrarea n-a început însă nici acum și sunt șanse minime ca ea să pornească mai devreme de primăvara viitoare. Asta, pentru că nu există încă toate avizele necesare. Clădirea Operei Române este monument de clasa A, așa că orice intervenție nu se poate face decât în condiții foarte stricte. Primarul Nicolae Robu spune că a existat un aviz pe proiectul vechi de reabilitare, care nu acoperea însă toate intervențiile. „Documentația este predată integral la Direcția de Cultură. Sunt convins că se vor obține avizele. Nu cred că mai apucăm să lucrăm anul acesta, poate doar unele mici intervenții. S-a mizat pe faptul că documentația inițială are inclusiv aviz. De fapt, exista un aviz, dar nu pentru ce vrem noi să facem acolo. Ne-am conformat exigențelor legale și urmăm procedura. Proiectul inițial era unul vechi, l-am luat ca atare, dar s-a constatat, când era cât pe ce să ne apucăm de treabă, că de fapt nu sunt toate avizele așa cum sunt cerute de lege”, a explicat edilul.

Din punctul de vedere al Direcției de Cultură, lucrurile sunt în curs de rezolvare. „În acest moment, Comisia zonală de monumente așteaptă o completare de proiect, iar ulterior va exprima un punct de vedere. Documentația va ajunge apoi la Comisia națională de monumente, care va aproba sau nu intervenția. Direcția Județeană de Cultură dă în final avizul”, a declarat, pentru deBanat.ro, Sorin Predescu, directorul de la Cultură. Conform acestuia, nu vor fi făcute lucrări foarte complicate. „Este vorba despre o intervenție puțin intruzivă, care presupune schimbarea unor plăci de travertin fisurate, plus anumite operațiuni de curățenie. Este o reparație aproape de întreținere. Plăcile fisurate vor fi înlocuite sau reparate, de la caz la caz. S-a făcut o analiză a întregii suprafețe a clădirii Operei”, a mai spus Predescu.

Clădirea Operei Române este iluminată artistic încă de acum doi ani, cu un sistem de 400 de spoturi cu lumină albă, într-un aranjament care a costat 100.000 de euro, bani proveniți de la o firmă privată. Această iluminare scoate la iveală toate defectele fațadei, mai puțin vizibile pe timpul zilei. Construcția Palatului Culturii a început în 1871, după planurile arhitecților vienezi Helmer și Fellner, și a fost finalizată în 1875. Clădirea a fost devastată de două incendii. Primul s-a produs în 1880, reconstrucția durând până în 1882 și păstrând integral forma originală a clădirii, construită în stil renaissance. După al doilea incendiu, în 1920, au rămas intacte doar aripile laterale ale clădirii. Reconstrucția a fost fost făcută după planurile arhitectului Duiliu Marcu, în stil neobizantin.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Ilie Bolojan anunţă finalul măsurilor de ajustare bugetară. Începe relansarea economică

Premierul Ilie Bolojan a susţinut în această seară prima sa conferință de presă din acest…

6 ore ago

La Timișoara a fost lansat acceleratorul de afaceri Vest Ventures

Romanian Startup Summit, eveniment dedicat îmbunătățirii accesului la finanțare și accelerării creșterii start-upurilor din Vestul…

8 ore ago

USR Timiş, atac devastator la PNL Timiş: “Cine face bani din centrul Timișoarei? Tot ei”. „Păcatul” de-a nu plăti chirie direct la PNL

În ultima perioadă, PNL Timiș a demarat o întreagă campanie împotriva unui ONG local, Kenosis,…

8 ore ago

Consiliul Județean Timiș pregătește o investiție de aproape o sută de milioane de euro pentru un drum

Județul Timiș se pregătește de cea mai mare investiție realizată de un consiliu județean din…

9 ore ago

Constructorul a pornit lucrările de reabilitare și modernizare a drumului județean dintre Giarmata și Alioș

Compania Strabag a pornit lucrările de modernizare a drumului județean 691, tronsonul de la nodul…

10 ore ago

În fiecare zi de marţi, la Ghiroda se vinde peşte viu din propria pescărie

Începând din această săptămână, în fiecare zi de marți, între orele 12:00 - 18:00, în…

11 ore ago