Categories: PoliticieniUltima ora

Robu: Poate alegatorii ii iarta „pacatele” lui Alin Popoviciu si nu mai penalizeaza PNL!

Președintele PNL Timiș nu mai e așa sigur că Alin Popoviciu nu trebuie să apară pe lista pentru parlamentare. La începutul lui august era categoric, dar acum Nicolae Robu vrea să știe ce cred alegătorii PNL. În iunie, desemnarea lui Popoviciu drept cap de listă la CJ a lăsat pe dinafară liberalii de la conducerea județului.

Pe 5 august, amintirea eșecului de la CJ, înregistrat la alegerile locale, părea mai proaspătă în memoria președintelui PNL Timiș. Nicolae Robu declara că nu-l mai vrea pe lista de la parlamentare pe Alin Popoviciu. „Nu-l putem considera vinovat că are anumite dosare în lucru, dar nu e potrivit să apară pe lista pentru candidații la parlamentare, pentru că ar apărea o reacție negativă din partea comunității, care s-ar răsfrânge negativ asupra lui însuși în primul rând, dar și asupra PNL”, afirma Robu. După vacanță și câteva săptămâni de relaxare, liberalul vede lucrurile într-o cheie mai puțin războinică. Oricum, Dan Popa, prim-vicepreședintele coordonator al PNL Timiș, declarase deja, pentru deBanat.ro, că Popoviciu ar putea ocupa locul al treilea sau al patrulea la Camera Deputaților. În condițiile în care primarii își vor desemna un candidat, această variantă pare foarte probabilă, știut fiind faptul că Popoviciu se bucură de mare popularitate printre edilii liberali.

Citește și: Popoviciu si Samartinean, afara de pe lista PNL pentru parlament?!

Robu spune că, în partid, sunt destui care-l vor pe Alin Popovici pe listă. „Unii consideră în felul următor: chiar dacă vom lua mai puține voturi, nu vom lua cu mult mai puține și oricum vom reuși să obținem suficiente încât, chiar și de pe o poziție aflată la limita de eligibilitate, Alin Popoviciu să intre în parlament și să ne reprezinte mai bine decât ar putea-o face altcineva. Asta gândesc oamenii. Nu pot eu să vin să le impun o altă perspectivă (…) Nu am o măsurătoare științifică să văd cât pierde PNL. Percepția mea la locale a fost că în Timișoara, având în vedere anumite lucruri care i-au afactat imaginea lui Alin Popoviciu, a fost o anumită taxare și a mea, și a PNL. Cât de mare nimeni nu știe cu certitudine (…) Suntem un partid în care este o diversitate de opinie și nu există altă modalitate decât votul organismului colectiv, care este format din 100 de oameni”, afirmă șeful liberalilor.

Întrebat dacă-și menține declarația referitoare la scoaterea a controversatului deputat de pe lista pentru parlamentare, Robu vede lucrurile mult mai nuanțat. Ba chiar întrevede o posibilitate ca alegătorii timișeni să-și fi reconsiderat poziția față de Alin Popoviciu! „Fac un sondaj. Lăsați-mă să văd rezultatul. De aceea l-am făcut, ca să mă ajute. Sunt prudent, și eu mă pot înșela, ca oricine. Percepția mea a fost că am pierdut un număr important de voturi în Timișoara, din cauza imaginii negative a lui Alin Popoviciu, nu din cauza lui Alin Popoviciu. E o diferență, percepția publică asupra lui este una negativă și nimeni nu poate contesta asta în fața mea, pentru că sunt în legătură cu cetățenii și știu. El are o mulțime de calități, dar vreau să văd ce spun cei ce votează. Poate că votanții noștri iau în considerare meritele pe care le are, în balanță cu «păcatele» mai vechi, îl iartă pentru acele «păcate» și nu penalizează PNL dacă Alin Popoviciu este pe listă. Nimeni nu poartă adevărul absolut, nimeni nu e înger, nimeni nu e diavol”, a conchis Nicolae Robu. Sondajul inițiat de acesta îl dă pe Alin Popoviciu doar la Senat, în spatele președintelui PNL, Vasile Blaga. E un loc pentru care nu se bate niciunul din cei 26 de liberali care și-au anunțat intenția de a candida la parlamentare. Robu propune, pentru Camera Deputaților, următoarea ordine a primilor trei: Marilen Pirtea, Ben-Oni Ardelean și Marian Constantin Vasile.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Cerere de finanțare de 14 milioane de euro. Pas decisiv în realizarea MultipleXity, obiectivul care urma să reprezinte Timișoara la momentul TM2023

Primăria Timișoara ne anunță că a depus la ADR Vest cererea de finanțare pentru realizarea…

2 ore ago

CCIA Timiș face înscrieri pentru o nouă serie a cursului de marketing digital

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță începerea înscrierilor pentru cea de-a treia serie…

2 ore ago

Timișoara devine capitala șahului românesc în debutul anului competițional 2026

Federația Română de Șah anunță că anul competițional 2026 va debuta în forță la Timișoara,…

3 ore ago

Marilen Pirtea solicită acordarea unei atenții sporite pentru educația antreprenorială

Rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, analizează un raport recent al Comisiei Europene, ”Entrepreneurial…

3 ore ago

Arhitecții au prezentat primele imagini ale unui nou spital municipal care se va realiza la Lugoj

O companie românească de arhitectură, specializată pe proiecte medicale, va realize proiectul unui nou spital…

4 ore ago

Poliţia Locală, noi razii în localuri pe motiv de fumat. De data asta s-au dat şi două amenzi

Polițiștii locali au făcut, în weekend, noi controale pentru verificarea fumatului în localurile din Timișoara.…

4 ore ago