Terasa de la Muzeul Satului, autorizatie ilegala de la primarie! Asta sustine Inspectoratul in Constructii

Povestea terasei de la Muzeul Satului Bănățean continuă. Consiliul Județean Timiș a solicitat Inspectoratului în Construcții să verifice legalitatea unei autorizații de construire emise, în 2015, de Primăria Timișoara, iar concluzia duce… în instanță. ISC a cerut prefecturii să anuleze actul în contencios.

Corpul de control al președintelui CJ Timiș a făcut, în luna iunie, o verificare la Muzeul Satului, unde a constatat un lucru interesant legat de terasa construită aproape de intrare. „Concluziile controlului ne-au determinat să ne adresăm instituțiilor statului. Am trimis la Poliție tot ce am considerat că e în afara legii la Muzeul Satului Bănățean. Vorbim de celebra terasă care a început în 2009, dintr-o dorință aprobată de a fi un spațiu temporar, pe durata verii. În timp, acea construcție s-a transformat într-una definitivă”, declara președintele CJ, Sorin Grindeanu. Anul trecut, Primăria Timișoara a emis o autorizație despre care Grindeanu spunea că este ilegală, atâta timp cât nu a fost solicitată de CJ, proprietarul terenului. Primarul Nicolae Robu le-a cerut explicații angajaților din subordine. „În eventualitatea că autorizația a fost emisă fără respectarea legii, vă rog să întreprindeți cu celeritate demersurile de anulare a ei și să-mi faceți cunoscute persoanele culpabile pentru ajungerea într-o astfel de situație”, scria în nota internă din 28 iulie, adresată Direcției de Urbanism și Secretariatului General.

Între timp, la cererea CJ, Inspectoratul în Construcții a verificat actul emis de municipalitate. „Urmare a adresei dumneavoastră (…) prin care solicitați verificarea legalității emiterii de către primarul municipiului Timișoara a autorizației de construire nr. 1683/03.11.2015, emisă pentru imobilul situat în Timișoara, str. Avram Imbroane nr. 31, incinta Muzeului Satului Bănățean (…) s-a constatat că aceasta a fost emisă cu nerespectarea dispozițiilor legale. Având în vedere cele constatate, în aplicarea dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 50/1991, IRC Vest a sesizat Instituția Prefectului Timiș, în vederea anulării acesteia de către instanța de contencios administrativ”, se precizează în actul semnat de inspectorul șef regional Adrian Gârleanu.

De cealaltă parte, primarul Nicolae Robu spune că subordonații săi au ajuns la altă concluzie. „Aparatul de specialitate al primăriei susține că autorizația a fost dată în legalitate, cu mențiunea unei erori materiale în ceea ce privește nominalizarea Muzeului Satului și cu precizarea că jardinierele conexe construcției în cauză nu pot face obiectul intrării în legalitate, fiind realizate pe domeniul public și, pe cale de consecință, impunându-se demolatea lor. În ceea ce mă privește personal, nu mă pot pronunța, pentru asta am un aparat de specialitate, pentru asta a prevăzut legiuitorul un aparat de specialitate, ca să gestioneze tehnic – subînțelegând prin asta inclusiv juridic – diversele probleme de specialitate. Un primar devine vinovat în momentul în care impune ilegalități, nu când, cerând cu insistență ca tot ce se întâmplă să fie legal, aparatul de specialitate comite greșeli, cu voie sau fara voie”, a precizat, pentru deBanat.ro, edilul. Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu restaurantul care funcționează bine mersi în continuare. Acesta se află în proprietatea firmei SC Cool & Beer SRL, administrată de Tiberiu Penescu, implicat și în dosarul spațiilor comerciale de la Aeroportul Timișoara.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

3 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

6 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

6 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara. Se va ocupa de trotuare

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

7 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

7 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

7 ore ago