Categories: Prefectura Timiş

Aproape 2 milioane de lei, bani de la guvern pentru localitatile din Timis afectate de inundatii

Mai multe localităţi timişene vor primi bani de la guvern ca şi ajutor pentru cei afectaţi de inundații. Suma totală alocată este de aproape două milioane de lei. Consiliul Judeţean Timiș primeşte cea mai mare parte a banilor, dar fonduri vor merge şi direct spre mai multe comune, respectiv către municipiul Lugoj.

Din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2016, au fost alocați bani pentru unele unități administrative-teritoriale afectate de calamități naturale produse de inundații. Județului Timiș i-a fost repartizată suma de 1,999 milioane lei. Din această sumă, consiliul județean va primi 1,162 milioane lei. De asemenea, vor fi acordate fonduri pentru municipiul Lugoj, orașul Gătaia, respectiv comunele Jebel, Moravița, Birda, Darova, Fârdea, Victor Vlad Delamarina, Voiteg, Nițchidorf, Belinț, Tomești și Dumbrava. „Fiecare dintre unităţile administrative urmează să primească banii prin intermediul trezoreriei. Banii vor ajunge în perioada următoare. Cele mai mari probleme au fost la Dumbrava, Făget, dar şi la Gătaia, unde ştiţi că avem probleme de mai mulţi ani cu inundaţiile”, ne-a declarat prefectul de Timiş, Mircea Băcală.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Cu ochii pe sondaje, Sorin Grindeanu reîncălzeşte „doctrina Dragnea”

“Nu mai pot asista la sărăcirea deliberată a milioane de români(…) În loc să fiți…

2 ore ago

Trei locuri de muncă disponibile la Horticultura

SC Horticultura face angajări, existând trei posturi disponibile, atât pentru activități administrative, cât și pentru…

2 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 17 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 17.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago

Corpul unui bărbat a fost găsit în canalul Bega. Nu se ştie cu exactitate cauza decesului

Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…

14 ore ago

Cei mai activi cititori ai Bibliotecii UPT au fost recompensați

Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…

17 ore ago

Continuă programul Primăriei Timișoara de reparații și întreținere în școli. Vizate, peste 20 de școli, licee și grădinițe

Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…

18 ore ago