Categories: SocialUltima ora

Cadane, tunuri, soldati si-o cetate – povestea Timisoarei, spusa pe viu, in Piata Libertatii / FOTO

Istoria Timișoarei, spusă pe muzică, cu 200 de figuranți în costume de epocă – s-a întâmplat sâmbătă seară, în Piața Libertății, în fața unor spectatori pe care ploaia pornită spre finalul spectacolului nu i-a îndepărtat de finalul poveștii. Cetatea celebrează încă trei secole de la eliberarea de sub stăpânirea otomană.

A fost o lecție de istorie vie, spusă sâmbătă seară, în Piața Libertății. Totul, în acorduri de muzică clasică, grație orchestrei Filarmonicii Banatul, care a punctat, pe rând, fiecare moment important al poveștii. Spectatorii au putut traversa simbolic o lungă călătorie în timp a orașului lor: de la smârcuri, la cetatea lui Carol Robert de Anjou, în secolul XII, apoi la revolta condusă de Gheorghe Doja, cucerirea cetății de către otomani, în secolul XVI, și, apoi, luptele pentru eliberarea ei, duse de armata condusă de prințul Eugeniu de Savoya. Au fost în jur de 200 de personaje, actori și simpli figuranți, în costume superbe, care au fost aplaudați din inimă de spectatori. Ultimul asalt al cetății a fost însoțit de „salve” de tun și miros de praf de pușcă, iar la final, învingători și înfrânți au defilat în fața publicului. Nu înainte ca primarului Nicolae Robu să-i fie înmânată simbolic o sabie, semn că trebuie să aibă grijă pe mai departe de cetatea sa. Strălucitorul spectacol de sâmbătă seară a fost organizat de Asociația Eugeniu de Savoya și Filarmonica Banatul, cu sprijinul Primăriei Timișoara și al Consiliului Județean Timiș.

Celebrarea celor 300 de ani de lumină ai Timișoarei continuă. Duminică, de la ora 11, tot în Piața Libertății, va avea loc o paradă de costume medievale si demonstrații de lupta specifice secolului al XVIII-lea. De la ora 12, în Piața Unirii, va putea fi admirată din nou expoziția Medievalum, care prezintă arme, veșminte cavalerești, instrumente muzicale și dispozitive de tortură specifice Evului Mediu, iar de la ora 19 e programat un concert Lupus Dacus. Luni, 18 octombrie, se împlinesc exact 300 de ani de la intrarea lui Eugeniu de Savoya în cetatea Timișoarei. La ora 17 vor fi dezvelite două plăcuțe memoriale, amplasate pe casa în care a locuit Eugeniu de Savoya. Aceasta se află pe locul fostei Porți Forforoza, prin care au intrat armatele prințului.

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

Rectorul UPT atrage atenția asupra transformării profunde pe care AI o aduce pe piața muncii și în mediul academic

Florin Drăgan, rectorul UPT vorbește deschis despre un subiect important al zilelor noastre, efectele inteligenței…

9 ore ago

Crimă la stână! Un cioban a fost omorât cu sânge rece, iar suspectul a fost prins după câteva ore de căutări

Miercuri dimineața, în jurul orei 8, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Făget – Secția 10…

10 ore ago

Au început lucrările de amenajare a două noi sensuri giratorii, la Albina și Sacoșu Turcesc, pe drumul județean Timișoara – Buziaș/FOTO

Două noi sensuri giratorii vor fi amenajate în cursul acestui an pe drumul județean care…

12 ore ago

Primăria Timișoara suspendă temporar încasarea taxelor și impozitelor locale, pentru aplicarea noilor reduceri fiscale

Timp de trei zile, încasarea taxelor și impozitelor locale va fi suspendată de către Direcția…

14 ore ago

Finanțarea din fondurile publice ale Timișului a acțiunilor sportive, în dezbatere publică

Timișenii își pot spune opinia asupra modului în care județul va finanța din bani publici…

15 ore ago