Luni dimineaţa, în jurul orei 09:40, polițiștii Secției 1 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că unei persoane i s-ar fi făcut rău, în timpul staționării cu autoturismul la semafor, la intersecția străzii Aurel Popovici cu bulevardul Take Ionescu.
Polițiștii au stabilit faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un bărbat, în vârstă de 61 de ani.
Echipajul medical, prezent la fața locului, a efectuat manevrele de resuscitare, însă fără rezultat, constatând decesul persoanei.
În continuare, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Foto: arhivă
Începând de astăzi, timp de patru zile, până duminică 22 martie, la Cinema Studio se…
Cine se aștepta?! Și cu atât mai frumos este. Fetele de la Poli au învins…
O nouă premieră foarte interesantă în domeniul studiilor universitare. Pe 18 martie, o dată cu…
Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…
Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…
Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…