Dacă vreți să evadați pentru câteva zeci de minute din cotidian și vă e dor de o întâlnire de suflet cu un actor mare, nu ratați evenimentul programat luni, 17 octombrie. În Sala Barocă a Muzeului de Artă îl veți putea vedea pe actorul Constantin Chiriac, în recitalul „Domnule şi frate Eminescu”.
Asociaţia Timişoara-Capitală Culturală Europeană şi Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Timişoara, şi Muzeul de Artă Timişoara, le prezintă iubitorilor de frumos un eveniment inedit, susţinut de actorul Constantin Chiriac. Luni, 17 octombrie, de la ora 18, în Sala Barocă a Muzeului de Artă, veți putea urmări recitalul „Domnule şi frate Eminescu”, un dialog între Eminescu şi Creangă, moderat de Cornel Ungureanu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timişoara. Spectacolul susținut de Constantin Chiriac are și o valoare simbolică: el marchează un schimb cultural între o fostă Capitală Europeană a Culturii, Sibiu, și o viitoare capitală , Timișoara. Chiriac este, de 16 ani, directorul Teatrului Național „Radu Stanca“ Sibiu, fiind și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, unul dintre cele mai importante festivaluri de artele spectacolului din lume. El a fost și vicepreședinte al Asociației „Sibiu Capitală Culturală Europeană 2007“. Constantin Chiriac a jucat în peste 20 de filme, în circa 50 de spectacole și a realizat peste 20 de one man show-uri, susținând recitaluri în mai bine de 50 de țări din lumea întreagă. Printre cele mai cunoscute pelicule în care a jucat se numără „Moromeții” (regia Stere Gulea), „Croaziera” (regia Mircea Daneliuc) și „Undeva la Palilula” (regia Silviu Purcărete).
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…
Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…
Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…
COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…
Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…