Categories: Invatamant

Cu parintii la gradinita!

Grădinița este ceva foarte serios pentru cei mici, iar părinții au acum ocazia să înțeleagă de ce. La Montessori Kinderhaus este programat un workshop special, în timpul căruia cei mari vor afla mai multe despre ce fac copiii lor. Participarea este gratuită, cu înscriere prealabilă.

Grădiniţa Montessori Kinderhaus va fi, pe 5 noiembrie, între orele 9 și 12, gazda unui workshop ale cărui teme centrale vor fi materialele Montessori, modul de utilizare corectă a acestora şi importanţa lor în dezvoltarea copiilor. Atelierul se adresează atât celor care au deja copiii înscriși la grădiniță, cât și celor care vor să afle mai multe despre sistemul de educație Montessori. Participarea este gratuită pentru toată lumea. Prioritate au părinții ai căror copii frecventează deja cursurile grădiniței, dar, în limita locurilor disponibile, se poate înscrie oricine. Înscrierile se fac până în 3 noiembrie, aici. Principiile Montessori sunt simple: materialele didactice își propun să atragă și să stimuleze interesul copilului, care, prin utilizarea repetată a acestora, va acumula cunoștințe. Fiecare material există, la clasă, într-un singur exemplar, astfel încât cel mic să descopere singur un concept izolat de celelalte. „Pedagogia Montessori încurajează exprimarea libertății în toate acțiunile și activitățile. Această libertate permite individului dezvoltarea capacității de a lua propriile decizii în baza celor observate de el, determină încredere și respect de sine”, spun reprezentanții Montessori Haus.

Share
Published by
Ioana Toma

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

19 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

19 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

20 de ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

20 de ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

21 de ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

23 de ore ago