Categories: Afaceri

Inca o sansa pentru bani europeni: proiecte respinse pot fi redepuse

În urma demersurilor Asociației Agențiilor pentru Dezvoltare Regională din România (ROREG), Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP), în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Regional, a modificat Ghidul general al solicitantului pentru POR 2014-2020. Vestea bună este că unele proiecte respinse anterior pot fi redepuse.

După noile reguli, proiectele respinse în etapa de verificare a conformității administrative și eligibilității pot fi redepuse, dacă se respectă termenul limită de închidere al apelului fiind tratate din punct de vedere procedural ca proiecte nou-depuse. Prevederea nu se aplică însă și proiectelor respinse în etapa de evaluare tehnică și financiară, cu excepția apelurilor necompetitive. De asemenea, are loc o flexibilizare a motivelor privind solicitarea de clarificări în cadrul etapei de verificare a conformității și eligibilității și de evaluare tehnică și financiară. Acum există posibilitatea ca documentația tehnică/tehnico-economică să poată fi depusă și în format electronic. O altă prevedere importantă se referă la ajustarea termenelor de răspuns la solicitările de clarificări în cadrul apelurilor de proiecte în care se depun cereri de finanțare cu mai multe componente.

Tot în 13 octombrie 2016, ca urmare a modificărilor realizate în cadrul ghidului general, MDRAP a publicat revizuiri ale ghidurilor specifice dedicate apelurilor de proiecte lansate. Modificările referitoare la etapa de verificare a conformității administrative și eligibilității nu se aplică proiectelor aflate în proces de evaluare și selecție la data de 13 octombrie 2016. În cadrul etapelor procesului de evaluare și selecție, ulterioare conformității administrative și eligibilității, proiectelor depuse în cadrul apelurilor de proiecte lansate li se aplică prevederile ghidului general și a ghidurilor specifice modificate în data de 13 octombrie 2016. Forma consolidată a ghidului general, precum și o sinteză a priniipalelor modificări sunt publicate aici. Ghidurile specifice consolidate/revizuite se găsesc aici. Atât ghidul general consolidat, cât și cele specifice revizuite se găsesc și pe pagina web a POR 2014-2020.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Marilen Pirtea respinge categoric scenariul demisiei lui Ilie Bolojan. În spatele zvonurile ar sta Olguţa Vasilescu

Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…

5 ore ago

Explozie la Becicherecu Mic. Un minor a ajuns la spital

Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…

8 ore ago

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

11 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

12 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

12 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

13 ore ago