Categories: Alte sporturi

Memorialul Cristi Breb: in numele rugby-ului si al prieteniei

Sâmbătă dimineață a avut loc ediția cu numărul 14 a unei competiţii care strânge de la an la an mai mulţi oameni şi care a devenit internaţională prin participarea prietenilor de la Kecskemet. Au trecut 15 ani de când Cristi Breb părăsea prematur această lume. De atunci, în fiecare toamnă prietenii îl cinstesc prin… rugby!

„Este felul nostru de a ne aduce aminte de el. Îi simţim lipsa şi acum, dar îl onorăm prin sportul care a fost pentru el un mod de viaţă”, spune Codruţ Nicorici, antrenorul clubului Warriors şi unul din principalii organizatori ai memorialului. Circa 400 de practicanţi ai rugby-ului au venit sâmbătă pe arena CSS din cartierul Circumvalaţiunii. Au fost trei grupe de copii sub 8 ani, patru la sub 10 ani, tot patru la sub 12 ani şi trei la sub 16 ani. Nu au lipsit meciurile de old-boys atât de gustate de participanţi. „Veteranii” din Arad, Baia Mare şi Timişoara au făcut spectacol, arătând că indiferent de vârstă, plăcerea de a juca rugby este importantă. La copii, care s-au întrecut chiar şi în balonul de lângă terenul mare, au fost prezente echipele din Sibiu, Câmpia Turzii, Kecskemet, Baia Mare, CSS Bega şi Timişoara Warriors. A fost o pledoarie perfectă pentru rugby, într-un gest nobil al prieteniei între practicanţii unui sport de gentlemani.

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

6 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

7 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

8 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

8 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

9 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

11 ore ago