Memorialul Cristi Breb: in numele rugby-ului si al prieteniei

Sâmbătă dimineață a avut loc ediția cu numărul 14 a unei competiţii care strânge de la an la an mai mulţi oameni şi care a devenit internaţională prin participarea prietenilor de la Kecskemet. Au trecut 15 ani de când Cristi Breb părăsea prematur această lume. De atunci, în fiecare toamnă prietenii îl cinstesc prin… rugby!

memorial cristi breb

„Este felul nostru de a ne aduce aminte de el. Îi simţim lipsa şi acum, dar îl onorăm prin sportul care a fost pentru el un mod de viaţă”, spune Codruţ Nicorici, antrenorul clubului Warriors şi unul din principalii organizatori ai memorialului. Circa 400 de practicanţi ai rugby-ului au venit sâmbătă pe arena CSS din cartierul Circumvalaţiunii. Au fost trei grupe de copii sub 8 ani, patru la sub 10 ani, tot patru la sub 12 ani şi trei la sub 16 ani. Nu au lipsit meciurile de old-boys atât de gustate de participanţi. „Veteranii” din Arad, Baia Mare şi Timişoara au făcut spectacol, arătând că indiferent de vârstă, plăcerea de a juca rugby este importantă. La copii, care s-au întrecut chiar şi în balonul de lângă terenul mare, au fost prezente echipele din Sibiu, Câmpia Turzii, Kecskemet, Baia Mare, CSS Bega şi Timişoara Warriors. A fost o pledoarie perfectă pentru rugby, într-un gest nobil al prieteniei între practicanţii unui sport de gentlemani.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Vessmary

Administratie vezi arhiva Administratie

Simonis se gândește la o nouă organigramă la CJT. O parte din servicii, asistența socială sau paza, ar putea fi externalizate

  Noul președinte al Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, spune că nu a reușit încă să se familiarizeze cu actuala organigramă a instituției, dar că în zilele viitoare o va face. Totuși, consideră că este una prea stufoasă, cu prea mulți angajați, dar prioritatea nu este să demareze concedierile. Cei incompetenți vor pleca, indiferent cine...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se gândește la o nouă organigramă la CJT. O parte din servicii, asistența socială sau paza, ar putea fi externalizate
L'architect du beaute

Politica vezi arhiva Politica

MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Sport vezi arhiva Sport

Timișoara a fost din nou un reper important pe harta scrimei mondiale. Cupa Floreta a atras atenţia

Clubul ACS Floreta Timișoara, alături de Federația Română de Scrimă, a organizat în acest weekend cea de-a VIII-a ediție a Cupei Floreta, un circuit European de scrimă, arma floretă, care a adus împreună peste 320 de sportivi din mai mult de 10 țări. Desfășurat la complexul sportiv Banu Sport din Timișoara pe parcursul celor două...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara a fost din nou un reper important pe harta scrimei mondiale. Cupa Floreta a atras atenţia
dermaskin-orizontal

Social vezi arhiva Social

isho.ro
Muzeul National al Banatului

Economic vezi arhiva Economic

VESSMARY: De 11 ani, redefinind eleganța feminină în România

Lansat în 2013 în România, VESSMARY este un concept dedicat evidențierii feminității în toate formele sale, rezultat din pasiunea și dorința unor designeri cu experiență. Aceștia și-au propus să creeze ținute care să celebreze frumusețea și delicatețea femeii moderne, fie ea visătoare și romantică sau puternică și realistă. Produsele VESSMARY sunt concepute pentru a răspunde...
Citeşte tot articolul Citeste articolul VESSMARY: De 11 ani, redefinind eleganța feminină în România

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Unul dintre cele mai interesante proiecte care au ajutat la promovarea Timișoarei a ajuns la final. Asociația CDPP – Centrul pentru Dezvoltare Personală și Profesională a desfășurat proiectul „Treasure of Timișoara”. Evenimentele principale au presupus 8 de activități de treasure hunt în cartierele Elisabetin, Iosefin și Fabric și 2 evenimente de tip history box. Proiectul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul Treasure of Timișoara a ajuns la final/FOTO
Chiar a doua zi după învestirea lui Alfred Simonis în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, explodează prima bombă privind oamenii cu care va lucra. Astfel, primul său consilier personal va fi Nicolae Robu, fost primar al Timişoarei timp de două mandate. Un al doilea consilier va fi Cristian Moş, fost vicepreşedinte al CJ Timiş....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză de proporţii! Nicolae Robu, primul consilier personal al lui Alfred Simonis. Al doilea consilier va fi Cristian Moş
  Noul președinte al Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, spune că nu a reușit încă să se familiarizeze cu actuala organigramă a instituției, dar că în zilele viitoare o va face. Totuși, consideră că este una prea stufoasă, cu prea mulți angajați, dar prioritatea nu este să demareze concedierile. Cei incompetenți vor pleca, indiferent cine...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se gândește la o nouă organigramă la CJT. O parte din servicii, asistența socială sau paza, ar putea fi externalizate
Succes garantat! Ca urmare a interesului publicului pentru evenimentul teatral care îl are ca protagonist pe actorul american John Malkovich, Teatrul Național din Timișoara suplimentează numărul de reprezentații ale spectacolului THE INFAMOUS RAMIREZ HOFFMAN. „Așadar, avem plăcerea să anunțăm că marți, 5 noiembrie 2024, se pun în vânzare biletele pentru cea de-a treia reprezentație a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nu două, ci trei reprezentaţii pe scena Naţionalului timişorean cu John Malkovich în luna noiembrie
Lansat în 2013 în România, VESSMARY este un concept dedicat evidențierii feminității în toate formele sale, rezultat din pasiunea și dorința unor designeri cu experiență. Aceștia și-au propus să creeze ținute care să celebreze frumusețea și delicatețea femeii moderne, fie ea visătoare și romantică sau puternică și realistă. Produsele VESSMARY sunt concepute pentru a răspunde...
Citeşte tot articolul Citeste articolul VESSMARY: De 11 ani, redefinind eleganța feminină în România
Echipa Festivalului Rod s-a întors după gratii la începutul toamnei, cu proiecția filmului „Crulic. Drumul spre dincolo”, care prezintă povestea cetățeanului român Claudiu Crulic, decedat după ce a intrat în greva foamei, într-o închisoare din Polonia. Proiecția a fost însoțită de o sesiune foto realizată de Soltesz Theophil, cu imagini ce explorează viața de zi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa Festivalului Rod a ajuns din nou la Penitenciarul de pe Popa Șapcă/Foto
Cu ajutorul fondurilor europene, peste 3.000 de studenți din Timișoara și Reșița vor beneficia de condiții educaționale mai în urma unor investiții ce vor fi realizate cu ajutorul fondurilor europene. 13 laboratoare și două spații deschise vor fi modernizate, trei masterate noi vor fi introduse în programă, iar peste 1.000 de persoane aparținând grupurilor vulnerabile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ADR Vest a semnat două noi contracte de finanțare. Trei milioane de lei vor susține sistemul universitar din Timișoara și Reșița
Top