Categories: Politicieni

Robu nu-si asuma obiectivul PNL Timis la parlamentare, pentru ca n-a facut el lista

PNL Timiș nu are încă un obiectiv pentru parlamentare și, oricum, președintele Nicolae Robu nu-și va asuma acest obiectiv. Ar fi făcut acest lucru, dacă el ar fi fost cel care ar fi întocmit listele pentru alegerile din 11 decembrie. Pe de altă parte, Alina Gorghiu spune că PNL Timiș a făcut unele greșeli la locale.

Președintele PNL Timiș, Nicolae Robu, a admis, în prezența liderului național Alina Gorghiu, că rezultatele de la locale au fost sub potențialul partidului. „Mulțumiți am fi fost dacă am fi avut majoritate în CJ și președinte al acestei instituții. Noi, filiala Timiș a PNL, am trecut de la 33 de primari la 38, în timp ce PSD a scăzut cu opt. Rezultatele noastre nu pot fi catalogate drept catastrofale, dar au fost sub cee ce ar putea obține filiala Timiș, dacă își capacitează întregul potențial”, a declarat Robu. Liberalii timișeni nu au încă un obiectiv fixat pentru parlamentare, dar un lucru este deja sigur: dacă scorul va fi mic, răspunderea și-o asumă filiala, nu președintele! „Vom stabili targetul când vom avea listele, abia atunci poate fi stabilit realist un astfel de obiectiv. Eu consider că ne este la îndemână, cu o mobilizare la maximum a potențialului nostru, să obținem două mandate de senator și patru de deputați. Nu-mi pot asuma personal acest target. Aș fi făcut acest lucru, dacă aș fi venit cu lista făcută de mine și eu aș face campania. Lista este rezultatul unei deliberări colective, campania o ducem colectiv, în echipă, și trebuie să răspundem cu toții, în frunte cu președintele filialei”, spune Robu.

Alina Gorghiu nu a vrut să spună, cu subiect și predicat, dacă este nemulțumită de rezultatele de la locale ale filialei Timiș. Ea a admis însă că au fost făcute unele greșeli, dar, spre deosebire de Robu, a anunțat că își asumă un eventual rezultat negativ. „Să ştiţi că un preşedinte de partid de la o filială cu pretenţii îşi doreşte să fi câştigat atât consiliul judeţean, majoritatea în consiliul județean, primăria de municipiu reședință, majoritatea în consiliul local… Din acest punct de vedere, există un reper de mult mai bine. Asta nu înseamnă că nu apreciez că s-au făcut eforturi, dar acolo unde nu se obţin cele mai bune rezultate înseamnă că au fost şi anumite sincope sau greşeli de activitate. Mizez pe o mult mai bună mobilizare pentru alegerile parlamentare. (…) Să ştiţi că îmi asum foarte clar o demisie, dacă PNL nu va fi cel în jurul căruia se va face majoritatea parlamentară care să dea viitorul premier al României”, a declarat președintele liberal.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Direcția de Cultură dă aviz negativ pentru parcarea multietajată de la Bega. Viceprimarul Romocean e supărată

Proiectul Primăriei Timișoara de a ridica o parcare multietajată pe terenul din spatele Magazinului Bega…

4 ore ago

Începând de astăzi se pot plăti impozitele şi taxele la casieria din cadrul Primăriei Ghiroda

Astăzi, 14 ianuarie, s-a reluat programul cu publicul la Compartimentul Taxe și Impozite și la…

5 ore ago

Școala de Design Circular Cultures ajunge pentru prima dată în România. Nu oriunde, ci chiar la UPT

British Council România, în colaborare cu Universitatea Politehnica din Timișoara, lansează Școala de Design Circular…

6 ore ago

La Școala Gimnazială nr. 2 din Sânnicolau Mare au fost montate centrale termice noi

La Școala Gimnazială nr. 2 “Nestor Oprean” din Sânnicolau Mare au fost montate centrale termice…

7 ore ago

În lumea bună! Timișul, prezent la cel mai important târg internațional de turism al momentului

La inițiativa Consiliului Județean Timiș, România va fi reprezentată prin mai multe organizații de promovare…

7 ore ago

Universitatea de Vest Timişoara primește un teren de 24.000 de metri pătrați la Dumbrăvița. Vrea să ridice acolo un nou liceu

Comuna Dumbrăvița ar putea avea, la rândul ei, parte de un nou hub educațional, așa…

8 ore ago