Colterm, majorare de capital de 19 milioane de euro! Robu: 100% nu vor fi probleme la iarna cu apa calda si caldura

Colterm ar trebui să devină o companie profitabilă, care să nu mai acumuleze datorii și să nu-și mai pună abonații în situația de a rămâne fără apă caldă și căldură. Totul, cu ajutorul CL Timișoara, care a aprobat marți o majorare substanțială de capital. Proiectul a fost votat în unanimitate.

În aprilie 2016, AGA de la Colterm, întrunită în regim de urgență, a votat o majorare de capital de peste 60 de milioane de lei. Pentru ca ea să poată fi pusă în aplicare, era nevoie de un aviz din partea Consiliului Concurenței. A durat ceva până când acesta a fost obținut, iar majorarea de capital să nu poată fi considerată ajutor de stat. În aceste condiții, CL Timișoara a votat, în unanimitate, în plenul de marți seară, o majorare de capital la Colterm. Suma este acum de 83.9 milioane de lei și este justificată de necesitățile actuale ale companiei. Proiectul a apărut ca prin minune la finalul plenului, după ce primarul Nicolae Robu a mers să vadă de ce actele nu sunt pe mesele consilierilor locali. „Colterm are acum o situație economică mai buna decât oricând, prin corecta înțelegere a lucrurilor de către guvernele care au fost din 2012 încoace, care au corectat ce nu s-a făcut anterior în privinta compensării pierderilor induse prin neacordarea la timp a subvențiilor (în octombrie 2014, guvernul condus, la vremea respectivă, de Victor Ponta a „șters” 68 de milioane de lei din datoriile Colterm – n.r.) (…) Nu putem să viabilizăm economic Colterm, dacă nu facem o majorare de capital exact așa cum ar fi făcut un proprietar privat al acestei companii”, le-a explicat Robu consilierilor locali de ce este nevoie ca ei să aprobe proiectul. Președintele de ședință, Alfred Simonis (PSD), în același timp lider de grup al social-democraților, s-a declarat de acord cu măsura. „Deși studiul care însoțește proiectul este prost întocmit, considerăm că există costuri infinit mai mari pentru Timișoara, dacă această majorare de capital nu se va realiza. Există fonduri europene care ar trebuie restituite, vreo 70 de milioane de euro, ceea ce ar duce la un faliment”,a afirmat acesta. Proiectul a trecut cu unanimitate de voturi, iar Simonis i-a spus lui Robu că-i va transmite lui Victor Ponta mulțumirile acestuia.

Robu afirmă că acum le poate garanta timișorenilor racordați la sistemul centralizat de termoficare că nu vor avea surprize neplăcute la iarnă. „100% la iarnă nu vor fi probleme cu apa caldă și căldura pentru timișorenii racordați la Colterm. Până acum am ținut Colterm în funcție fără a se întrerupe gazul și furnizarea de cărbune, fără se a întrerupe serviciile de transport, mai puțin o zi anul trecut, numai pe cuvânt de onoare, prin discuții personale cu conducătorii furnizorilor de servicii și de materiale (…) Societatea Colterm poate deveni viabilă dacă i se face o injecție de capital, banii urmând să fie folosiți pentru buna funcționare a companiei (…) Pe funcționarea curentă, Colterm era deja pe plus, însă acele datorii istorice atrag după ele penalități și fac compania nefinanțabilă prin credite. Nicio bancă nu vine să dea credit unei societăți comerciale cu o situație economică precară, mai ales uneia de tipul Colterm, în situația în care, în țară, o mulțime de astfel de societăți au dat faliment. Multe autorități publice locale au făcut tot felul de jonglerii și au lăsat societățile să meargă în faliment (…) Noi nu vrem să se desființeze Colterm”, susține primarul.

Edilul nu a putut preciza care este, în acest moment, nivelul datoriilor Colterm, dar spune că, de acum încolo, societatea nu va mai acumula creanțe și, în plus, va achita tot ce mai e de achitat, după un grafic de eșalonare. Conform proiectului aprobat de consilieri, capitalul social va fi majorat cu exact 83,95 milioane de lei, urmând să ajungă la 170,14 milioane de lei. Colterm SA trebuie să prezinte, în două luni, un plan de redresare a societății. „Voi fi cu ochii pe ei și vom lua toate măsurile care se impun, chiar dacă unele vor fi drastice”, a conchis Nicolae Robu.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Deficitul scade. Problema rămâne

Austeritatea fără schimbare nu corectează dezechilibrul. Doar îl amână. România nu intră în austeritate pentru…

32 de minute ago

Sărbătoarea de Buna Vestire! Însemnătate, tradiţii şi obiceiuri

Ziua de Buna Vestire numită și Blagoveștenie se sărbătorește în fiecare an pe 25 martie,…

57 de minute ago

Descinderi la Spitalul „Victor Babeș”! Documente ridicate de procurorii DNA

DNA a făcut o „vizită neanunțată” marți la Spitalul Victor Babeș. Cu toate că s-a…

15 ore ago

Invitație de suflet la UMF în cadrul LiteraTURA – întâlniri cu scriitori: Anca-Iulia Beidac

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…

16 ore ago

24 martie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…

20 de ore ago

Casa de Cultură a prezentat programul oficial al Târgului de Paște Timișoara

Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…

20 de ore ago