Categories: Justitie

Sefa AEP, urmarita penal pentru spalare de bani si trafic de influenta

Procurorii de la DNA Ploiești au început urmărirea penală față de Ana Maria Pătru, șefa Autorității Electorale Permanent. Aceasta este acuzată că ar fi primit o șpagă de 275.000 de euro, în bani și bunuri, de la o firmă care dorea să obțină un contract cu AEP.

Ana Maria Pătru este acuzată de trei infracțiuni de trafic de influență și două infracțiuni de spălare de banilor. În timpul perchezițiilor de marți dimineață, desfășurate la o vilă din comuna Voluntari, soțul șefei AEP a încercat să fugă cu mai multe acte, dar a fost prins foarte repede de jandarmi. „In perioada aprilie-iunie 2008, Ana Maria Pătru, în calitate de vicepreședinte al Autorității Electorale Permanente, funcție cu rang de secretar de stat, a pretins, iar în anul 2009 a și primit de la reprezentantii unei societăți comerciale, suma de 210.000 euro reprezentând contravaloarea unui imobil din București. În schimb, aceasta ar fi promis că va susține derularea în bune condiții a unui contract încheiat de acea societate cu AEP, precum și că va susține societatea să obțină și să deruleze contracte viitoare, fapt care s-a și realizat (…) În cursul anului 2011, tot în calitate de vicepreședinte al AEP, suspecta a pretins de la reprezentanții aceleiași societăți comerciale contravaloarea unui autovehicul marca Land Rover din care a primit suma de 15.000 euro, în schimbul promisiunii că va susține derularea, în bune condiții, a unor contracte de servicii, încheiate de societatea respectivă cu AEP (…) În cursul anului 2011, în aceeași calitate de vicepreședinte al AEP, Ana Maria Pătru ar fi pretins și primit suma de 50.000 euro de la administratorul unei alte firme, intervenind în schimb la ministrul Economiei, astfel încât omul de afaceri să fie primit în audiență, fapt care s-a și întâmplat la scurt timp de la intervenția Anei Maria Pătru”, precizează un comunicat oficial al DNA.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Descinderi la Spitalul „Victor Babeș”! Documente ridicate de procurorii DNA

DNA a făcut o „vizită neanunțată” marți la Spitalul Victor Babeș. Cu toate că s-a…

14 ore ago

Invitație de suflet la UMF în cadrul LiteraTURA – întâlniri cu scriitori: Anca-Iulia Beidac

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…

15 ore ago

24 martie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…

18 ore ago

Casa de Cultură a prezentat programul oficial al Târgului de Paște Timișoara

Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…

19 ore ago

Cosmin Tabără, din nou pe șantierul ”copilului său”, șantierul LEGO. El recomandă lansarea licitației pentru linia de tramvai/VIDEO

Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…

19 ore ago

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

20 de ore ago