Mort de beat, se lua de femei în plin centrul orașului! Un timișorean în vârstă de 43 de ani a plătit, dar nu îndeajuns de scump, „curajul” de a agresa mai multe trecătoare. El a fost săltat de polițiștii locali și amendat.
Polițiștii locali au prins, luni seară, un bărbat care bea alcool pe domeniul public, deși era deja într-o avansată stare de ebrietate, și, în plus, se lua de trecătoare, agresându-le verbal și trâgându-le chiar de haine pe unele dintre ele. Bărbatul a fost reclamat la Poliția Municipiului Timișoara, care a solicitat sprijinul polițiștilor locali aflați patrulare în Piața Victoriei. Agenții locali l-au depistat pe recalcitrant pe strada Alba Iulia. Bărbatul nu a vrut să se legitimeze, astfel că a fost condus la sediul Poliției Locale, pentru stabilirea identității. A.G. are 43 de ani și locuiește în Timișoara. „A fost sancționat atât pentru proferarea de injurii și expresii vulgare la adresa trecătorilor din zona centrală, cât și pentru că a refuzat să se legitimeze, cu amendă în cuantum de 800 lei”, au transmis polițiștii locali.
Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…
Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…
După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…
Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…
Mai mult decât o carte... Vorbim de un adevărat almanah istoric care va dăinui peste…
Universitatea de Vest Timișoara a găzduit, în perioada 16–20 martie, ediția din acest an a…