Noua organigrama a Primariei Timisoara se „coace” de jumatate de an, dar nu e gata

Angajații Primăriei Timișoara se chinuie de aproape jumătate de an să facă noua organigramă pe care a anunțat-o Nicolae Robu, imediat după alegerile din iunie. Actele sunt tot la Serviciul Resurse Umane, al cărui șef nu a apucat să „rezolve toate detaliile”. De organigramă depind și concursurile pentru directorii de direcții.

În iunie, la câteva zile de când a câștigat al doilea mandat de primar, Nicolae Robu a emis o notă internă prin care îi anunța pe viceprimarul Dan Diaconu, fostul city manager Sorin Drăgoi și șefii de direcții că vrea să schimbe modul de lucru în instituția de pe CD Loga 1. „Având în vedere că intenționez să restructurez radical organigrama primăriei, vă rog să-mi înaintați propuneri/ sugestii privind structurile pe care le conduceți/ coordonați! Faceți acest lucru în ideea de optim pentru interesul public, pentru achitarea în cât mai bune condiții a misiunii de a fi a aparatului nostru, și nu având ca țintă interesul personal al unuia sau altuia. Porniți de la o «foaie albă» și nu de la ce există în prezent, evident, preluând pe acea «foaie albă» ceea ce considerați că merita a fi preluat din ceea ce există”, scria Robu, dându-le ca termen subordonaților data de 13 iunie.

Cinci luni mai târziu, organigrama nu este încă gata. „Este în lucru la Rodica Aurelian (șeful Serviciului Resurse Umane al PMT – n.r.). Nu a fost trimisă la ANFP, pentru că doamna Aurelian a fost foarte ocupată, zi de zi, cu concursurile pentru funcțiile de directori de școli. Ea trebuie să rezolve toate detaliile, pentru că atunci când trimitem organigrama la ANFP, trebuie să fie și populată cu oameni, pe fiecare structură. Trebuie să dăm totul. Și asta e o prostie. În mod normal, ANFP ar trebui să se ocupe de lucrurile astea. Sper să trimitem organigrama săptămâna viitoare”, ne-a declarat primarul Nicolae Robu. Concursurile pentru directorii de școli au avut loc în luna octombrie și, conform afirmațiilor anterioare ale edilului, organigrama ar fi ajuns la Rodica Aurelian în urmă cu mai multe săptămâni.

„După noua organigramă vom organiza unele concursuri pentru posturile de directori de direcții în Primăria Timișoara”, mai spune Robu. În prezent, este ocupată cu numire, de aproximativ un an, funcția de director la Direcția de Dezvoltare, unde Magda Nicoară i-a luat locul Aurei Junie, ieșită la pensie. De la 1 noiembrie este liber și postul de director la Patrimoniu, după ce Laura Koszegi a ales să plece la Consiliul Județean Timiș, pe o funcție similară. Tot cu numire este ocupat, din vara acestui an, și postul de secretar al PMT, unde Simona Drăgoi i-a urmat faimosului Ioan Cojocari. Pe de altă parte, CJ Timiș are deja organigramă nouă, aprobată de ANFP, votată în plen și intrată în vigoare. Primarul Nicolae Robu a explicat însă rapiditatea cu care s-a mișcat Județul prin aceea că în Palatul Administrativ de pe Bd. Revoluției structurile sunt mult mai simple.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

27 de minute ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

56 de minute ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

3 ore ago

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

13 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

15 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

17 ore ago