Categories: Partide

ALDE va fi prima pe buletinele de vot de la parlamentare

Ordinea în care sunt trecuți pe buletinele de vot candidații la alegerile din 11 decembrie a fost trasă la sorți miercuri dimineață, la Biroul Electoral Județean. La fel ca la alegerile locale, ALDE va fi prima pe buletinele de vot.

În iunie, la alegerile locale, ordinea pe buletinele de vot a fost Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE), Uniunea Națională pentru Progresul României (UNPR), Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR), Partidul Social-Democrat (PSD), Partidul Uniunea Creştin Democrată (PUCD), Partidul România Unită (PRU), Partidul Naţional Democrat (PND), Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNȚCD); Blocul Unităţii Naţionale (BUN); Partidul Mişcarea Populară (PMP) și Partidul Puterii Umaniste (PPU). La parlamentarele din 11 decembrie, pe buletinele de vot veți găsi liste complete de candidați din partea a 12 partide, două liste incomplete și trei independenți. Conform tragerii la sorți efectuate miercuri, 9 noiembrie, la sediul BEJ, primii pe buletine vor fi, și de această dată, cei de la ALDE. Urmează UDMR, PNL și PSD, iar apoi Partidul România Mare, Uniunea Salvați România, Partidul Puterii Umaniste (Social-Liberal), Partidul Socialist Român, Partidul Ecologist Român, Partidul „Blocul Unității Naționale” (BUN), Partidul Alianța Noastră România și Partidul România Unită, lista partidelor urmând să fie închisă de PMP. Vin apoi pe buletinele de vot reprezentanții minorităților, a căror ordine a fost trasă la sorți la București, iar la final urmează cei trei independenți, după cum urmează: pe locul 32 – Remi Rădulescu, pe 33 – Petrică Folică și pe 34 – Rodica Barna.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

2 ore ago

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

11 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

14 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

15 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

19 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

19 ore ago