Categories: Alte sporturi

Timisorenii si-au luat partea leului la Nationalele de badminton

Campionatul Naţional la Badminton s-a desfăşurat în perioada 25-27 noiembrie, la Timişoara, iar Sonia Olariu şi Collins Filimon au câştigat finalele la seniori. La startul turneului s-au prezentat 96 de sportivi, de la 18 cluburi de badminton din ţară.

În sala de sport a Universităţii de Vest, badmintonul şi-a desemnat campionii naţionali din acest an, cei de seniori, dar şi pe cei de la categoriile de vârstă U15 şi U9 ani. La seniori, finala feminină a fost disputată în familie, între surorile Andra şi Sonia Olariu (CSM Timişoara), Sonia reuşind să o învingă pe sora sa mai mică, câştigând titlul pentru a cincea oară. Medaliile de bronz au fost obţinute de Luiza Milu şi Irina Popescu, de la Sportul Studentesc Bucureşti. Finala de simplu masculin s-a disputat între tânărul Collins Filimon (CSU Universitatea de Vest Timişoara) şi experimentatul Robert Ciobotaru (CS Știința Bacău), primul reuşind să se impună în două seturi şi să-şi apere titlul câştigat anul trecut. Pe locul al treilea s-au clasat Mircea Vasiu (CSU Universitate de Vest Timişoara) şi Daniel Cojocaru (CS Ştiinţa Bacău).

Finalele probelor de dublu au fost extrem de disputate, toate cele trei partide desemnându-şi câştigătorii după setul deciziv. La dublu feminin, Alexandra Milon şi Florentina Constantinescu (CS Ştiinţa Bacău/Sportul Studentesc Bucureşti) au câştigat finala împotriva surorilor Andra şi Sonia Olariu (CSM Timişoara). La dublu masculin, Robert Ciobotaru şi Daniel Cojocaru (CS Ştiinţa Bacău) s-au impus in faţa dublului Collins Filimon şi Mircea Vasiu de la CSU Universitatea de Vest Timişoara, iar la dublu mixt, cuplul format din Robert Ciobotaru şi Florentina Constantinescu (CS Ştiinţa Bacău/Sportul Studentesc Bucureşti) a câştigat în faţa lui Daniel Cojocaru şi Alexandra Milon (CS Ştiinţa Bacău).

În paralel cu finalele la seniori s-au disputat şi finalele juniorilor de la categoria de vârstă U 15 ani şi U 9 ani. La simplu fete, la categoria U 15 ani, campioană naţională a devenit Carina Bălaşa (CSS Oneşti), iar la categoria U9 ani campioană naţională este Cristina Sîrbu (CSM Timişoara). La simplu băieti, la categoria U 15 ani, campion naţional a devenit Mihnea Crăciun (PNC Bucureşti), iar la categoria U9 ani, trofeul a fost cucerit de către David Sinculet (ACS Interfact Bacău). Probele de dublu la juniori U15 ani au fost câştigate de Mihnea Crăciun şi Victor Zarzu (PNC Bucureşti/CSS Oneşti) la dublu băieţi, Carina Bălaşa şi Alexandra Soare (CSS Oneşti/CSM Timişoara) la dublu fete, iar la dublu mixt campioni au devenit Victor Zarzu şi Carina Bălaşa (CSS Oneşti).

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

Politehnica a învins o prim-divizionară în cantonamentul din Antalya

Poli se află în Antalya, unde în perioada 3-14 februarie susține o perioadă de pregărire…

11 ore ago

Trei morți în urma unui tragic accident pe DN6, în Banat

Duminică neagră pe șoselele din Banat! După tragicul accident din urmă cu două săptămâni când…

11 ore ago

Baza sportivă de pe strada Costică Rădulescu va fi finalizată de două firme din Moldova

Un parteneriat de două firme din Botoșani, respectiv Suceava, au câștigat contractual pentru finalizarea lucrărilor…

15 ore ago

Lucrările de construcție la noul Centru de Mari Arși Timișoara au fost finalizate/VIDEO

Lucrările de ridicare a noului Centru de Mari Arși de la Timișoara au fost finalizate.…

15 ore ago

Cuplaj „nefericit”! Doar remiză pentru handbaliști, înfrângere pentru baschetbaliști

Nu a fost ziua SCM. Echipa de handbal avea nevoie de o victorie pentru a…

17 ore ago

Eau de Cologne

George Simion, nepreședintele României la limită, vrea și reușește să bage spaima în români cu…

17 ore ago