A vrut să ia acasă unul dintre ghivecele cu petunii de pe podul Michelangelo și a fost oprit numai după ce a fost fugărit de polițiștii locali. Este isprava unui tânăr care locuiește în Timișoara, care a „cumpărat” cele mai scumpe flori din oraș.
Polițiștii locali au dat, sâmbătă seară, peste un tânăr care a luat efectiv un ghiveci cu flori de pe podul Michelangelo și apoi a luat-o la fugă înspre Complexul Studențesc. Agenții au pornit în urmărirea lui și și-au anunțat și colegii, astfel că fugarul a fost reținut, pe strada Ofcea, de o altă patrulă. C.G., 32 de ani, cu domiciliul în Timișoara, le-a spus polițiștilor că „am luat florile de prost și am vrut să le duc acasă”. El a fost dus la Secția 1 Poliție, pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt. Tânărul a fost și amendat de polițiștii locali cu 2.500 lei, pentru distrugerea materialului dendrofloricol. Săptămâna trecută, a fost prins dând atacul la aceleași ghivece un cetățean german.
Pe 14 mai 2026, la Timișoara va avea loc prima ediție a evenimentului Noaptea Companiilor…
Când te gândeşti la Poli, nu ai cum să nu te gândeşti şi la Dan…
Vă mai amintiți prin unele hoteluri din România momentul micului dejun? Firește că vi-l amintiți.…
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 23.03.2026, unde se vor executa reparaţii…
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…
Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…