Aproape 10.000 de acte de identitate au fost emise până la ora 15,30! Anunțul vine din partea Ministerului Afacerilor Interne, care a precizat și că 420 de persoane aflate în centrele de arest preventiv au votat duminică.
„Pentru a veni în sprijinul cetățenilor care nu dețin documente de identitate valabile, serviciile publice comunitare pentru evidența persoanelor au program cu publicul și duminică. Până la ora 15,30 au fost emise aproape 10.000 de acte de identitate”, a declarat Monica Dajbog, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne. Din cele 495 de persoane aflate în centrele de reținere și arest preventiv ale Poliției Române, care au formulat cereri pentru a-și exercita dreptul de vot prin intermediul urnei speciale, până la ora 15,30, votaseră 420. „Efectivele Ministerului Afacerilor Interne rămân în continuare la datorie pentru a verifica punctual toate sesizările privind încălcarea legii. De fiecare dată când va fi cazul, vor fi luate măsurile prevăzute de lege”, a mai spus Dajbog.
Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…
În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…
Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…
SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…
Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…