Poli Timisoara poate pierde gratis cativa jucatori importanti

Chiar dacă din afară problemele de la Poli Timişoara par că sunt în curs de rezolvare, realitatea e alta. Restanţele financiare faţă de jucători sunt principala problemă a conducerii clubului timişorean, care nu are opţiuni pentru remediere. Luna aceasta s-a intrat în cea de-a treia lună de restanţe faţă de jucători.

Parcursul bun din Liga I al lui Poli Timişoara a atras atenţia mai multor echipe din România, care au pus ochii pe câţiva jucători importanţi ai trupei pregătite de Ionuţ Popa. Clubul timişorean trebuie să le achite jucătorilor măcar o restanţă, în caz contrar mai mulţi jucători fiind decişi să depună memoriu pentru a deveni jucători liberi de contract. Este şi cazul lui Cătălin Straton şi Cătălin Doman, doi fotbalişti cu evoluţii foarte bune în tricoul lui Poli în ultima vreme, ne-au confirmat surse din cadrul clubului timişorean. Portarul Straton şi mijlocaşul Doman au renăscut cu Ionuţ Popa pe banca tehnică a lui Poli. Evoluţiile foarte bune ale celor doi nu puteau să nu trezească interesul unor echipe din Liga I care i-ar dori, mai ales că cei doi ar putea pleca de la Poli liberi de contract, în condiţiile în care nu le va fi achitat măcar un salariu până la finalul acestui an. Între timp, conducerea lui Poli Timişoara caută variante pentru achitarea măcar a unei restanţe salariale pentru jucători.

Share
Published by
Cosmin Bradu

Recent Posts

Primăria caută executant pentru un nou parc fotovoltaic la Timișoara

Timișoara caută executant pentru un nou parc fotovoltaic, care va fi ridicat pe un teren…

O oră ago

Reparațiile la liniile cale modifică circulația pe mai multe trasee de tramvai

Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, începând de luni, 4 aprilie, circulația unor linii…

O oră ago

A pierdut o bătălie, nu şi războiul. Dominic Fritz despre litigiul cu ANI: “Lucrurile rămân ca până acum, procesul pe fond continuă”

Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins, joi, primarului Timișoarei, Dominic Fritz, o cerere…

4 ore ago

Cinci victime în urma unei neatenții în trafic! S-a întâmplat joi, în Timișoara

Panică, ambulanțe, lacrimi, joi în Timișoara după un accident grav, care putea fi evitat dacă…

5 ore ago

Ioan Krausz, un tânăr sprinter pentru Timișoara

O nouă stea apare pe firmamentul atletismului bănățean. După mult timp, Timișoara se poate lăuda…

5 ore ago

Societatea Aquatim continuă acțiunea de montare în Timișoara a contoarelor inteligente

Aquatim continuă procesul de digitalizare a contoarelor de branșament în cartierele din Timișoara. Aceasta se…

6 ore ago