Romania in bucla temporala. De la „mosierii” din 1990, la „sorosistii” din 2016

Pe 20 mai 1990, de Duminica Orbului, după câteva luni de campanie electorală absolut halucinantă, Ion Iliescu şi FSN câştigau detaşat primele aşa-zis alegeri libere după 45 de ani de dictatură comunistă. Ieşiţi din negura acelor decenii, românii erau cuprinşi însă de frică, iar securiştii şi activiştii bolşevici care puneau mâna pe ţară ştiau acest lucru şi puneau paie pe foc. Astfel, printr-o manipulare ordinară, alegătorilor li s-a arătat marota întoarcerii „moşierilor” dacă vor vota cumva împotriva lui Iliescu şi a clicii sale. De-o mizerie inimaginabilă, propaganda securistoidă îi speria pe români că vor ajunge iobagi duşi la cules de vie cu botniţe la gură pentru a nu mânca struguri. E chiar pe bune, au existat aceste zvonuri.

Nu conta că sărmanul Corneliu Coposu, după 17 ani de puşcărie, trăia şi acum cu securiştii suflându-i în ceafă, că Ion Raţiu încerca pe banii lui să aducă un strop de democraţie în ţară. Propaganda a învins, iar România a rămas la coada Europei. Asta în timp ce în ţări precum Polonia şi Cehia foşti cunoscuţi opozanţi anticomunişti ajungeau la guvernare şi s-a văzut în parcursul ulterior al acestor ţări ce a însemnat acest lucru. La noi, securiştii şi activiştii de partid protejaţi de Iliescu se transformau în capitalişti şi puneau mâinile pe România în timp ce urlau că „nu ne vindem ţara”. Cine nu era cu Iliescu şi FSN era automat trădător de neam şi ţară. Tot în aceeaşi perioadă a fost răspândită şi „primejdia”, preluată de altfel din ultimii ani ai lui Ceauşescu, a pierderii Ardealului la unguri. Noroc cu securiştii patrioţi ai lui Iliescu care au salvat Ardealul şi România întregită!

Au trecut de atunci 26 de ani şi ne aflăm din nou în faţa unui important scrutin. Nu merg până acolo încât să spun că alegem între Rusia şi Europa, între Teleorman şi bunăstare, fiindcă şi aici o bună doză propagandistică. Dar putem alege între două modele de guvernare. Unul care a funcţionat timp de 25 de ani, în care corupţia aproape a paralizat România, şi un model al ultimului an. Da, nu putem vorbi de o guvernare foarte eficientă, dar putem vorbi de decenţă, normalitate, onestitate. Or, poate a venit momentul în care România are mai mare nevoie de caractere, nu de hoţi eficienţi cu gulere albe. Pentru unii acest lucru e foarte periculos însă. Astfel c-a fost reactivată propaganda securistoidă a anilor 90.

După 26 ani parcă am ajuns de unde am plecat, ca într-o buclă temporală. Nu mai avem acum spaima cu „moşierii”, dar au apărut alţi duşmani ai neamului: „sorosiştii”. Sau „secta soroşistă” cum am tot auzit. Iar teoria conspiraţiei prinde bine la românii încă spălaţi pe creiere. (Gândiţi-vă ce ar fi în ţara asta dacă ar exista doar două canale media, Antena 3 şi RTV, aşa cum în 1990 era doar TVR!). Cine sunt „sorosiştii”? Evident, trădătorii de neam şi ţară ascunşi în Guvernul lui Cioloş şi USR, partid care, cel puţin declarativ, vrea o schimbare din temelii a vechiului sistem. Ce vor „sorosiştii”? Să vândă România bucată cu bucată. Şi în mod special Ardealul ungurilor, vechea marotă. Nu contează că Guvernul Ungariei condus de Viktor Orban este duşman declarat al miliardarului.

Minciuna a ajuns la cote paroxistice, precum în 1990. Hoţii strigă hoţii! Securiştii strigă securiştii! Copilul teribil al serviciilor secrete, Sebastian Ghiţă, urlă acum împotriva Sistemului şi a serviciilor. Bătrânii securişti sunt acum mari patrioţi care ne salvează de „sorosişti”. Minciuna şi manipularea ordinară nu mai au scrupule, pe modelul anilor 90. În 1990, securiştii răspândeau un zvon potrivit căruia Coposu şi-a omorât tatăl. Şi nu oricum, ci tăindu-i capul pe un butuc. Acum aflăm că Dacian Cioloş ar fi fiul lui George Soros! Da, pentru oamenii cu puţin creier poate fi amuzant. Dar, din păcate, sunt mulţi români care nu se bucură de acel puţin. Sau acel puţin a fost puternic spălat. Şi apropo de vânzarea ţării, minciună şi mnaipulare. Nu cu mult timp în urmă, „sorosistii” au ieşit în stradă împotriva vânzării pe nimic a Roşiei Montana. Iar „marii patrioţi” Ponta, Băsescu etc. doreau s-o vândă. (Vă amintiţi probabil situaţia schizoidală a lui Ponta, care, ca premier, era pentru vânzare, iar ca deputat era contra.) Dar de pădurile mătrăşite de „marii români” Ilie Sârbu, Hrebenciuc etc. Dar de Petromul lui Adrian Năstase şi Rompetrolul lui Ponta. Numai români unul şi unul, care acum agită retorica lui „nu ne vindem ţara”. N-o vindem o dăm pe gratis, se spunea în anii 90. Nici chiar pe gratis, ci pe şpagă, se poate spune acum.