Categories: Anunţuri

CCIAT organizeaza noi serii de cursuri solicitate de firme

Camera de Comerţ, Industrie și Agricultură Timiş prin Direcția Formare și Perfecționare Profesională demarează în cursul lunii ianuarie 201 următoarele serii de cursuri:
Consilier de orientare privind cariera (Cod COR 242306)
Consilierea are caracter nondirectiv, adică nu impune celui consiliat o anumită direcţie, ci mai degrabă evaluează împreună cu acesta alternative diferite, ajutându-l să aprecieze şi să selecteze ocupaţia sau îndeletnicirea care i se potriveşte cel mai bine. Cursul se adresează specialiștilor care ajută tinerii şi adulţii să se autoevalueze, să comunice eficient cu alţii, să elaboreze planuri cu privire la propria carieră şi la formarea adecvată necesară, să aibă în vedere cariere alternative, să facă faţă cu succes diferitelor obstacole pentru a-şi câştiga locul în societate şi pe piaţa muncii.
Tematica abordată vizează:
-Obiectivele şi metodele consilierii de orientare profesională
-Evaluarea consilierii de orientare profesional
-Autoevaluarea consilierului
-Metode şi tehnici de evaluare
-Activităţile consilierului
-Paliere de evaluare a activităților consilierului.
Perioada: 23 ianuarie – 3 februarie 2017
***

Specialist în managementul deșeurilor (Cod COR 325713)
Cursul se adresează persoanelor desemnate cu gestionarea deșeurilor din cadrul firmei, astfel încât să se asigure îndeplinirea obligațiilor legale în acest domeniu.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 211/25.11.2011, art.22, alin.3, „Deținătorii / producătorii de deșeuri persoane juridice, comercianții, precum și operatorii economici autorizați din punct de vedere al protecției mediului pentru efectuarea operațiunilor de colectare și transport deșeuri“ au obligația să desemneze o persoană din rândul angajaților proprii care să urmărească și să asigure îndeplinirea obligațiilor prevăzute de prezenta lege sau să delege această obligație unei terțe persoane”. Conform alin.4, “persoanele desemnate, prevăzute la alin. (3), trebuie să fie instruite în domeniul gestiunii deșeurilor, inclusiv a deșeurilor periculoase, ca urmare a absolvirii unor cursuri de specialitate”.
Nedesemnarea unei persoane cf. legii menționate constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 15.000 lei la 30.000 lei.
În acest context, Camera de Comerţ, Industrie și Agricultură Timiş vine în sprijinul agenților economici care generează deșeuri prin organizarea cursului „Specialist în managementul deșeurilor”.
Tematica cursului:
A. Regimul deșeurilor – prevederi legislative, organizarea actelor normative în domeniu. Obligații legale în sarcina agenților economici
– OUG nr.195/2005 privind protecția mediului, cu modificările și completările ulterioare;
– Legea nr.211/2011 privind regimul deșeurilor– obligațiile agenților economici;
– HG nr.856/2002 privind evidența gestiunii deșeurilor și pentru aprobarea listei cuprinzând deșeurile, inclusiv deșeurile periculoase, cu completările ulterioare;
– HG nr.1061/2008 privind transportul deșeurilor periculoase și nepericuloase pe teritoriul României;
– HG nr.621/2005 privind gestionarea ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje, cu modificările și completările ulterioare;
– Gestionarea anumitor categorii de deșeuri, reglementate prin acte normative speciale: uleiuri uzate, baterii și acumulatori uzati, deșeuri de echipamente electrice și electronice, gestionarea deșeurilor rezultate în urma procesului de obținere a materialelor lemnoase;
– Raportari.
B. Soluții practice pentru conformarea agenților economici cu cerințele legislației de mediu în domeniul deșeurilor. Evitarea sancțiunilor.
– Trasabilitatea deșeurilor (identificare și codificare, gestionarea corectă a deșeurilor, întocmirea evidenței cf. HG nr. 856/2002, caracterizarea deșeurilor periculoase, evidența cronologică a deșeurilor periculoase, transportul și destinația deșeurilor);
– Studii de caz. Cursanții vor putea propune pentru analiză situații din cadrul firmei.
– Formele răspunderii juridice în dreptul mediului;
– Sancțiuni contravenționale. Cuantumul amenzilor. Evitarea sancțiunilor.
Perioada: 23 ianuarie – 3 februarie 2017
***

Inspector / Referent Resurse Umane (Cod COR 333304)
Structura cursului:
-Contractul individual de muncă
-Vechimea în muncă
-Contractul colectiv de muncă
-Jurisdicţia muncii (H.G. 500/2011 actualizată, OMMEPS 1918/2011)
-Răspunderea salariaților
-Salarizarea. Permisul de muncă
-Formarea profesională
-Asigurările sociale de stat
-Noțiuni de organizare și legislația muncii
-Inițiere în căutarea unui loc de muncă
-Modul de desfășurare a activității ca întreprinzător particular
-Șomajul
*Aplicații în Programul REVISAL

*În cadrul cursului, se va desfășura și un modul de instruire în aplicația REVISAL, în urma căruia se obține și un CERTIFICAT DE PARTICIPARE. Se vor face aplicații practice în RGES cu utilizarea calculatorului.
Pentru modulul de instruire REVISAL, fiecare participant va avea acces individual la un laptop.
Lectori: Lucica Zirbau, Dan Cojocaru, Robert Hotean
Perioada: 25 ianuarie – 14 februarie 2017.

Cursurile se desfășoară la Centrul Regional de Afaceri al CCIA Timiș din Bd. Eroilor de la Tisa nr.22.

Cursurile sunt autorizate de Autoritatea Națională pentru Calificări (A.N.C.) iar certificatele obținute la absolvire au recunoaștere națională și sunt emise de Ministerul Muncii și de Ministerul Educației.

IMPORTANT!
Certificatele eliberate la absolvirea cursurilor autorizate de către Autoritatea Națională
pentru Calificări, împreună cu suplimentele descriptive în care se menționează competențele dobândite, au regim de acte de studii, fiind recunoscute oficial pe piața muncii din România, conform OG nr. 129/2000. La cerere, certificatele pot dobândi recunoaștere internațională.

Conform Codului Fiscal art. 21, alin 2 lit. H, costul cursurilor autorizate de Autoritatea Națională pentru Calificări se deduce integral din impozitul pe profit sau venit.

Informații suplimentare și înscrieri la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT din Bd.Eroilor de la Tisa, nr. 22, cam.110, tel. 0256 219 173, 0720 444 121, e-mail: dfp@cciat.ro, tania.avramov@cciat.ro , Tania Avramov, manager DFP.

Share
Published by
deBanat
Tags: cciatcursuri

Recent Posts

După ce a anunţat şase nume noi, SCM USV Timişoara face publică lista a patru jucători care nu vor mai face parte din lotul campioanei

SCM USV Timişoara nu a pierdut timp odată cu finalul sezonului competiţional. Campioana ţării la…

O oră ago

De Crăciun ne-am luat dubla raţie de ticăloşie şi nesimţire

„De Crăciun ne-am luat raţia de libertate” era un celebru mesaj/slogan al Revoluţiei din 1989. O…

4 ore ago

Primăria pregătește dosarele pentru finanțare și pentru autorizația de construire a reabilitării din Piața Mocioni

Primăria Timișoara pregătește dosarele pentru obținerea finanțării europene, respectiv a autorizației de construire pentru reabilitarea…

4 ore ago

Pagina de internet a PPC și aplicația my PPC vor fi oprite câteva zile

PPC Energie și PPC Energie Muntenia își actualizează platformele online de comunicare cu clienții. Astfel,…

4 ore ago

La Cinema Johnny a avut loc primul eveniment de la reabilitare/FOTO

Primăria Timișoara are din această săptămână patru cinematografe funcționale în subordine. Ultimul reabilitat și redevenit…

5 ore ago

Studiul de fezabilitate pentru noua radială de vest a fost aprobat de consilierii locali

Consilierii locali timișoreni au aprobat, luni seara, în ultima ședință de plen a anului, proiectul…

5 ore ago