Ne mai laudam ca Grindeanu e timisorean?

Când au votat cu Dragnea la parlamentare, alegătorii PSD de bună credință au știut că vor primi ceva la pensii, ceva la salariile de bugetari, ceva la salariul minim și alte mici bucurii ce un guvern netehnocrat știe să le facă, cu picătura, electoratului. Atunci nimeni n-a vorbit în programul ăla „bine închegat” al PSD că, la scurt timp după înscăunarea propriului guvern, social-democrații își vor pune cagulele pe cap și vor porni Marea Evadare. Nimeni nu a spus din vară încoace că, după câștigarea alegerilor, ăia de vor vota PSD se trezesc cu pedofili eliberați în anumite condiții din pușcărie, că pe viitor trebuie să-ți închizi mai bine casa când pleci în concediu, căci vin hoții, alții decât cei din elita politică, să-ți golească gospodăria. Că în tramvaie vom avea și mai mulți infractori și alte-alte griji.

Am vorbit doar despre hoții de „drept comun”, nu despre cei ce-și spuneau cu nerușinare „deținuți politici”, pentru că au furat de la stat în calitate de demnitari. Pentru infractorii gen Dragnea, suspecții precum Tăriceanu, Ponta și alți peste 20 de parlamentari ce vor fi achitați în situația unei grațieri venite pe calea unor ordonanțe de urgență marca Guvernului Grindeanu, nu știu cum se face că electoratul PSD are întotdeauna îngăduință, motiv pentru care nu voi mai face apel niciodată la spiritul civic inexistent al alegătorului PSD. Însă mă gândesc că un infractor de drept comun i-ar deranja în apropierea caselor lor, a alegătorilor PSD, în preajma copiilor lor și-ar putea să-și pună întrebarea dacă au fost mințiți, păcăliți, atunci când au fost momiți cu un pachet generos de oferte electorale, ca apoi să se trezească cu inițiative legislative făcute cu dedicație.

Sau poate alegătorul PSD nu-și va pune niciodată astfel problema, ci va fi mereu bucuros că o gașcă de hoți va lupta cu Soros, cu Codruța Kovesi, cu ambasadorul SUA și alți îmbuibați. Nu intru în discuții legate de argumentul necesității expertizate a grațierii, despre cele 80 de milioane de euro sancțiuni la CEDO pentru condițiile din penitenciare, din simplul motiv că mi-aș insulta inteligența. Și a mea, și a unor cititori. Cât de greu s-ar trăi în penitenciare, cât de mari ar fi sancțiunile forurilor europene, tot nu s-ar ajunge la paguba izvorâtă din dezincriminarea abuzului de interese și nerecuperarea prejudiciilor făcute de politicienii hoții, condamnați sau urmăriți penal. Vom avea oameni liberi și fericiți ca Dan Voiculescu, Elena Udrea, Vântu, cu tot cu averile scăpate de mâna legii, iar Dragnea și Tăriceanu se vor mira necontenit cum pot fi ei atât de deștepți, iar alegătorii lor, atât de proști.

Un lucru aș mai spune pe seama acestui război dintre hoți din politică, cei mai mulți din PSD, și instituțiile Justiției. Dacă Emil Boc (PDL) a rămas în conștiința populară ca omul care a redus salariile și a încercat să „ajusteze” pensiile, apăsat totuși de niște adevăruri contabil-bugetare, păi atunci Sorin Grindeanu (PSD) va rămâne în istoria României ca unealta jalnică a celor mai toxici indivizi pentru societatea românească. Omul ăsta cu o imagine rezonabilă până mai ieri a ajuns să mintă pe față, pentru a lăsa cale liberă celui mai nociv cancer al societății românești. Vor zice unii că Sorin Grindeanu nu poate face opoziție în fața sistemului reprezentat de oameni ca Dragnea, că doar ei l-au pus. E adevărat. Ne vom bucura dacă ne va face nouă, timișorenilor, o sala de sport, stadion, să ne spălăm pe cap cu ele într-o țară a lor, a hoților.

Dacă eram în locul lui, dar nu sunt, făceam un act de eroism din asta și rămâneam în istorie. Îmi dădeam demisia pentru a nu-mi lega numele de Marea Evadare. Era ceva nemaipomenit. Dar așa, rămâne cârpa cu care Dragnea se șterge pe instrumentul cu care violează România. Îi place unde e, îi place ce face. Ce blestem să legăm numele Timișoarei de un astfel de om politic!

Share
Published by
Eugen Sasu

Recent Posts

Un sfert din lucrările la noul Centru Școlar pentru Educație Incluzivă Dumitru Ciumăgeanu au fost realizate/VIDEO

Cu finanțare din PNRR, Consiliul Județean Timiș ridică la Giroc un nou sediu, modern, pentru…

8 ore ago

Primăria Timișoara caută depanatori și specialiști pentru întreținerea rețelei de date și voce, pentru 1,8 milioane de lei

Municipalitatea timișoreană caută o firmă de specialitate care să se ocupe de rețeaua de date…

8 ore ago

A bătut un copil de 15 ani pentru lanțul de la gât! Acum își așteaptă pedeapsa

Tâlhărie în a doua zi de Crăciun! Polițiștii Biroului de Investigații Criminale au reținut un…

10 ore ago

Cum arată lucrul la tunelurile de pe Margina – Holdea. Secretar de stat la Ministerul Transporturilor, în vizită pe șantier/VIDEO

Irinel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a vizitat șantierul tronsonului de autostradă dintre…

11 ore ago

Cum va fi vremea în ultimul weekend din 2025

După ce luna decembrie a fost mult mai caldă ca de obicei, cel puțin până…

13 ore ago

2025: anul în care improvizația s-a terminat

Lecții economice și politice dintr-un an ratat 2025 nu a fost anul crizelor spectaculoase. A…

15 ore ago