Ne mai laudam ca Grindeanu e timisorean?

Când au votat cu Dragnea la parlamentare, alegătorii PSD de bună credință au știut că vor primi ceva la pensii, ceva la salariile de bugetari, ceva la salariul minim și alte mici bucurii ce un guvern netehnocrat știe să le facă, cu picătura, electoratului. Atunci nimeni n-a vorbit în programul ăla „bine închegat” al PSD că, la scurt timp după înscăunarea propriului guvern, social-democrații își vor pune cagulele pe cap și vor porni Marea Evadare. Nimeni nu a spus din vară încoace că, după câștigarea alegerilor, ăia de vor vota PSD se trezesc cu pedofili eliberați în anumite condiții din pușcărie, că pe viitor trebuie să-ți închizi mai bine casa când pleci în concediu, căci vin hoții, alții decât cei din elita politică, să-ți golească gospodăria. Că în tramvaie vom avea și mai mulți infractori și alte-alte griji.

Am vorbit doar despre hoții de „drept comun”, nu despre cei ce-și spuneau cu nerușinare „deținuți politici”, pentru că au furat de la stat în calitate de demnitari. Pentru infractorii gen Dragnea, suspecții precum Tăriceanu, Ponta și alți peste 20 de parlamentari ce vor fi achitați în situația unei grațieri venite pe calea unor ordonanțe de urgență marca Guvernului Grindeanu, nu știu cum se face că electoratul PSD are întotdeauna îngăduință, motiv pentru care nu voi mai face apel niciodată la spiritul civic inexistent al alegătorului PSD. Însă mă gândesc că un infractor de drept comun i-ar deranja în apropierea caselor lor, a alegătorilor PSD, în preajma copiilor lor și-ar putea să-și pună întrebarea dacă au fost mințiți, păcăliți, atunci când au fost momiți cu un pachet generos de oferte electorale, ca apoi să se trezească cu inițiative legislative făcute cu dedicație.

Sau poate alegătorul PSD nu-și va pune niciodată astfel problema, ci va fi mereu bucuros că o gașcă de hoți va lupta cu Soros, cu Codruța Kovesi, cu ambasadorul SUA și alți îmbuibați. Nu intru în discuții legate de argumentul necesității expertizate a grațierii, despre cele 80 de milioane de euro sancțiuni la CEDO pentru condițiile din penitenciare, din simplul motiv că mi-aș insulta inteligența. Și a mea, și a unor cititori. Cât de greu s-ar trăi în penitenciare, cât de mari ar fi sancțiunile forurilor europene, tot nu s-ar ajunge la paguba izvorâtă din dezincriminarea abuzului de interese și nerecuperarea prejudiciilor făcute de politicienii hoții, condamnați sau urmăriți penal. Vom avea oameni liberi și fericiți ca Dan Voiculescu, Elena Udrea, Vântu, cu tot cu averile scăpate de mâna legii, iar Dragnea și Tăriceanu se vor mira necontenit cum pot fi ei atât de deștepți, iar alegătorii lor, atât de proști.

Un lucru aș mai spune pe seama acestui război dintre hoți din politică, cei mai mulți din PSD, și instituțiile Justiției. Dacă Emil Boc (PDL) a rămas în conștiința populară ca omul care a redus salariile și a încercat să „ajusteze” pensiile, apăsat totuși de niște adevăruri contabil-bugetare, păi atunci Sorin Grindeanu (PSD) va rămâne în istoria României ca unealta jalnică a celor mai toxici indivizi pentru societatea românească. Omul ăsta cu o imagine rezonabilă până mai ieri a ajuns să mintă pe față, pentru a lăsa cale liberă celui mai nociv cancer al societății românești. Vor zice unii că Sorin Grindeanu nu poate face opoziție în fața sistemului reprezentat de oameni ca Dragnea, că doar ei l-au pus. E adevărat. Ne vom bucura dacă ne va face nouă, timișorenilor, o sala de sport, stadion, să ne spălăm pe cap cu ele într-o țară a lor, a hoților.

Dacă eram în locul lui, dar nu sunt, făceam un act de eroism din asta și rămâneam în istorie. Îmi dădeam demisia pentru a nu-mi lega numele de Marea Evadare. Era ceva nemaipomenit. Dar așa, rămâne cârpa cu care Dragnea se șterge pe instrumentul cu care violează România. Îi place unde e, îi place ce face. Ce blestem să legăm numele Timișoarei de un astfel de om politic!

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

10 comentarii pentru acest articol

olga a spus: (ianuarie 19th, 2017 at 12:14 )

Ne laudam ca a fost ales un slugoi, o marioneta, care ieri l-a mintit in fata pe Presedintele Romaniei cand a fost intrebat de ordine de zi a guvernului.
Acest slugoi este pus de fatada, nu va face absolut nimic decat ceea ce ii ordona penalul Dragnea .
Grindeanu este omul infiltrat al serviciilor.
Un gunoi incapabil!
Cat despre timisoreni, veti astepta mult si degeaba orice centura sau lucrare de anvergura in judetul acesta!

Popica de la Nitchidorf a spus: (ianuarie 19th, 2017 at 12:37 )

Aia-i Manaus !

Sorin Aradean a spus: (ianuarie 19th, 2017 at 13:25 )

D-na Olga, nu fiti asa de sigura ca nu se va face nimic in Timisoara. Am motivele mele sa cred ca se va face, dar inca nu e momentul sa le impartasesc public.

floru a spus: (ianuarie 19th, 2017 at 13:47 )

…poate totusi.Carasenii sunt luptatori fara lozinci.Partizanii anti bolsevici sunt caraseni.Nu stie Dragnea ce drac a bagat in casa.

INO a spus: (ianuarie 19th, 2017 at 13:57 )

NOW!DUPĂ COSTUM ȘI CRAVATĂ ZICI CĂ I OLTEAN!!MARE LUCRU SĂ NU FIE DESTITUIT ȘI BĂNĂȚENII SĂ-ȘI IA ȚEAPĂ!!GRINDEANU ESTE DINTR-O FAMILIE DE OLTENI CARE AU EMIGRAT ÎN BANAT TIMIȘ TIMIȘOARA PENTRU O VIAȚĂ DECENTĂ!!DECI LA CE SĂ TE AȘTEPȚI!!SE VEDE ȘI SE ȘTIE CLAR CĂCI ESTE MARIONETA LUI DRUGNEA DECI DACĂ VA FACE CEVA PENTRU CIMIȘOARA ESTE PERFECT DACĂ NU VAI DE MAMA VOASTRĂ BĂNĂȚENI FĂLOȘI!!ROBU BINE FACE ZILNIC AMINTINDU-I DE CE TREBUIE SĂ FACĂ PENTRU TIMIȘOARA TIMIȘ BANAT!!!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

gogu a spus: (ianuarie 19th, 2017 at 14:25 )

te lauzi tu ca esti psd-ist

anteconbega a spus: (ianuarie 19th, 2017 at 19:08 )

Grindeanu ca Grindeanu, dar să-l vezi pe erzatzul lui de la C.J. Timiş, domnul asistent universitar UMF, preş C.J. Timiş, dl Ionel. Scadalul legat de tentativa de asasinat a tânărului verişor primar al dlui inginer Iskandarani, ultimul un produs al şcolii politehnice Robu, a creat o reacţie noctambulă a dlui preş. Ionel C.D. Aista a convocat toate forţele de ordine publică şi securitate judeţeană din Timiş la Palatul Administrativ şi le-a cerut vehement şi bărbăteşte să „estompeze” asemenea activităţi criminale, după cum a declarat însuşi Ionel la ştirile „Boutique TV”. Păi, bre Ionele, de să nu le eradichezi, de ce doar să le atenuezi, adică să le „estompezi”? Doamne, vino Doamne, să vezi ce a mai rămas din oameni…

Folică a spus: (ianuarie 20th, 2017 at 03:18 )

NOI NU LĂSĂM ȚARA INFRACTORILOR
După decepția avută la aflarea rezultatului în alegeri, atunci când marea majoritate a timişenilor a ales să nu meargă la vot și să lase din nou frâiele puterii acestor ,,eminenți”, iată că suntem din nou vocali pe rețelele de socializare și ne punem speranța în Președinte.
Dacă îl apreciați pe Președinte și vreți ca țara asta să nu o ia din nou pe drumul greșit, demonstrați că susținerea aceasta nu se bazează doar pe mesaje de încurajare, societatea civila are o mare putere și ea trebuie să fie respectată, inclusiv de ,,eminenții conducători ai guvernului și parlamentului”.
Respect domnule Președinte!

valentina a spus: (ianuarie 21st, 2017 at 21:35 )

Poate suntem nedrepti cu reprezentantul nostru, el face totul doar pentru noi, banatenii, daca reusea „favorul” grupul de salvati ar fi fost indatorati pe viata, iar el, Grindeanu ar fi obtinut o multime de recompense pentru Timisoara; spitale noi, sosele de centura, legaturi cu aeroportul, bani pentru fatade, sustinere pentru Capitala Culturala. Altfel ce rost ar avea sa se lase umilit, folosit, compromis si sa plece din functie cu tinicheaua de coada?

Radu Moraru a spus: (ianuarie 23rd, 2017 at 08:02 )

” Dar așa, rămâne cârpa cu care Dragnea se șterge pe instrumentul cu care violează România.”
Eu zic ca asta-i exprimare de jurnalist cu greutate, formator de opinie de-a dreptul. In rest n-am nimic de comentat, e opinia autorului. Pe care o respect.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova

Unul dintre directorii Filarmonicii Oltenia din Craiova va prelua postul de șef al Filarmonicii Banatul Timișoara, rămas liber după demisia lui Ovidiu Andriș. Radu Zaharia va ocupa interimar postul din capitala Banatului. Dirijorul Radu-Ioan Zaharia, noul director interimar al Filarmonicii „Banatul” Timișoara a ocupat funcția de director artistic și dirijor principal al Filarmonicii „Oltenia” din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a criticat actualul guvern condus de Luca Niculescu, unul format în cea mai mare parte din miniștri social-democrați, reproșându-i că prin deciziile aprobate a blocat o investiție pe care Consiliul Județean Timiș, instituție pe care Simonis o conduce, o avea programată a fi realizată încă de la începutul anului. El...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liderul PSD Timiș atacă deciziile cabinetului Niculescu: ”Voi critica orice guvern care nu respectă Timișul”
Bau-bau-ul cu impozitarea dublă a imobilelor unde au fost închise balcoanele fără a fi obținute documente de autorizare nu va ”intra în vigoare” la Timișoara. Municipalitatea timișoreană oferă toate explicațiile necesare pe acest subiect devenit sperietoare națională. Așadar, la Timișoara nu se vor majora impozitele pentru apartamentele ale căror balcoane au fost închise ulterior ridicării...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara nu va taxa cetățenii cu balcoane închise fără documente
Unul dintre directorii Filarmonicii Oltenia din Craiova va prelua postul de șef al Filarmonicii Banatul Timișoara, rămas liber după demisia lui Ovidiu Andriș. Radu Zaharia va ocupa interimar postul din capitala Banatului. Dirijorul Radu-Ioan Zaharia, noul director interimar al Filarmonicii „Banatul” Timișoara a ocupat funcția de director artistic și dirijor principal al Filarmonicii „Oltenia” din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova
Plenul Consiliului Județean Timiș a aprobat joi două dintre proiectele discutate cu Primăria Timișoara. Acum pot începe etapele preliminare pentru realizarea drumului la patru benzi între Bulevardul Sudului și Centura Sud, respectiv la realizarea unui nou coridor de mobilitate pe Calea Moșniței, cu sens giratoriu și pasaj suprateran peste Centura Sud, o alternativă mai viabilă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parteneriatul cu Primăria Timișoara pentru noile drumuri spre Giroc și Moșnița a fost aprobate de consilierii județeni
Recepția lucrărilor de eficientizare energetică a clădirii în care funcționează clasele de gimnaziu ale Liceului Teoretic „Jean Louis Calderon” va fi în curând efectuată de beneficiar, Primăria Timișoara. Investiția realizată cu bani europeni din PNRR va aduce un consum mai redus de energie și costuri de întreținere mai mici a clădirii, iar elevii și profesorii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de eficientizare energetică a gimnaziului de la Calderon au fost finalizate
Consiliul Județean Timiș va renunța la cererea de transfer în administrarea sa a unui spital deja acordat de fostul administrator către Primăria Timișoara. Desigur, este vorba despre Spitalul CFR, cel care a fost transferat de Ministerul Transporturilor la municipalitatea timișoreană cu probabil una dintre ultimele semnături ale ministrului USR al Transporturilor, Radu Miruță, înainte ca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană renunță la ideea de a prelua Spitalul CFR Timișoara. În spiritul bunei colaborări cu primăria, spune șeful instituției
Programul „LA PAS – Educație pentru schimbare”, implementat de Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare în mai multe instituții de învățământ din Timișoara va avea în anul școlar 2026-2027 nouă proiecte dezvoltate de cadre didactice care vor aduce împreună elevi, profesori, părinți, producători locali, artizani, antreprenori și specialiști, pentru a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elevii din Timișoara învață în piețe și grădini, brutării și ateliere de croitorie. Noi lecții de consum responsabil prin programul LA PAS
Consiliul Județean Timiș a obținut aprobarea Ministerului Apărării pentru realizarea drumului care va lega zona Mănăstirii de la Șag și comuna Giroc. Deocamdată se realizează documentația și exproprierile de teren necesare pentru viitorul drum. Noul segment va face parte din centura mică de ocolire a Timișoarei. Șagul și Girocul vor fi legate prin intermediul unui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a obținut aprobarea Ministerului Apărării pentru realizarea unui nou drum între Mănăstirea Șag și comuna Giroc
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a celebrat miercuri, 11 noiembrie, împlinirea a 85 de ani de la înființarea Facultății de Construcții. Evenimentul, găzduit de recent renovatul Amfiteatru „Nicolae Maior”, a depășit cadrul unei simple festivități, reunind patru repere istorice majore pentru mediul academic și științific românesc: 85 de ani ai Facultății de Construcții (înființată în 1941),...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 85 de ani de tradiție inginerească la Timișoara: Facultatea de Construcții a UPT, celebrată alături de Politehnică și Academia Română
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.