S-au schimbat regulile în ceea ce privește construcțiile. Orice scăpare îi poate costa mult pe neatenți, așa că, înainte să treacă la controale, Poliția Locală îi avertizează pe cei care au în derulare astfel de lucrări. Modificarea cea mai importantă este cea referitoare la recepție.
Ordonanța Guvernului 100/2016, care modifică Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, a intrat în vigoare. Printre modificările care intră în competența Poliției Locale se află și cea referitoare la majorarea cuantumului sancțiunii minime în cazul împiedicării ori sustragerii de la efectuarea controlului, prin interzicerea accesului organelor de control abilitate sau prin neprezentarea documentelor și a actelor solicitate. Aceasta crește de la 3.000 la 5.000 de lei, în timp ce valoarea maximă rămâne de 10.000 lei. Un articol complet nou este cel referitor la neefectuarea recepției la terminarea lucrărilor de construcții. Amenda, în acest caz, este cuprinsă între 2.000 și 40.000 de lei, în funcție de clasa de importanță a construcției și valoarea investiției. „Poliția Locală Timișoara atrage atenția persoanelor fizice și juridice care efectuează lucrări de construcții să țină cont de aceste modificări. În perioada următoare, polițiștii locali de la Serviciul Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal vor efectua controale în teren în vederea stabilirii modului în care se respectă legislația”, au transmis reprezentanții instituției.
În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…
Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…
SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…
Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…
Organizația My Banat reia seria evenimentelor de cultură gastronomică locală Banat Brunch. Acestea vă oferă…