Categories: Primăria Timişoara

Organigrama Primariei Timisoara nu e o prioritate, dar se face. De vreo jumatate de an

Organigrama Primăriei Timișoarei, anunțată încă din vara lui 2016, este încă la Serviciul Resurse Umane, unde se tot lucrează pe ea. Primarul Nicolae Robu admite totuși că n-a fost o prioritate, în condițiile în care și actuala organigramă este gândită tot de el, astfel că „n-are cum să meargă rău”.

În iunie 2016, după ce câștigat al doilea mandat de primar, Nicolae Robu a emis o notă internă prin care îi anunța pe viceprimarul Dan Diaconu, fostul city manager Sorin Drăgoi și șefii de direcții că vrea să schimbe modul de lucru în instituția de pe CD Loga și le-a cerut să facă propuneri legate de structurile pe care le coordonau, în vederea realizării unei noi organigrame a primăriei. De atunci, adică de la jumătatea lunii iunie 2016, organigrama e tot în lucru. Ea s-a oprit la Serviciul Resurse Umane al PMT. „Rodica Aurelian (șeful de la SRU – n.r.) are termen în această săptămână să mi-o predea. E primul termen ferm. Au fost diverse lucruri care au intervenit, acum nu mai intervine nimic, are termen să o finalizeze, pentru ca săptămâna viitoare să o trimitem la ANFP. Acum să nu credeţi că s-a lucrat tot la organigramă, nu a fost o preocupare prioritară pentru noi. Am lăsat lucrurile să mai curgă, pentru că şi organigrama cu care funcţionăm acum tot de mine a fost gândită. Prin urmare, nu are cum să fie aşa rău”, spune acum primarul Nicolae Robu.

Conform edilului, abia după aprobarea noii organigrame vor fi organizate concursuri pentru posturile de directori de direcții în Primăria Timișoara. În prezent, este ocupată cu numire cea de director la Direcția de Dezvoltare, unde Magda Nicoară i-a luat locul Aurei Junie, ieșită la pensie. De la 1 noiembrie este liber și postul de director la Patrimoniu, după ce Laura Koszegi a ales să plece la Consiliul Județean Timiș, pe o funcție similară. Tot cu numire este ocupat, din vara lui 2016, și postul de secretar al PMT, unde Simona Drăgoi i-a urmat lui Ioan Cojocari. Și funcția de arhitect-șef, ocupată în prezent tot cu delegare de Sorin Ciurariu, ar trebui scoasă la concurs.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

6 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

6 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

7 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

8 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

8 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

11 ore ago