Robu s-a lepadat de „meritocratie”; acum merge doar pe „incredere”

Ani de zile, primarul Timişoarei şi totodată preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu, a vorbit, în momentul numirii sau promovării unui om, de „meritocraţie”. Atât de mult a vânturat acest termen, altfel onorabil, încât a reuşit să-l banalizeze în ultimul hal. Ba chiar te pufnea râsul când îl mai auzeai vorbind de meritocraţie. Nu de alta, dar tot felul de paparude şi puşlamale parveneau în primărie şi partid sub umbrela „meritocraţiei” patentate de Robu. Faptul că edilul şi preşedintele de filială folosea criterii personale, altele decât cele unamim acceptate, dintre care cumpănitor era slugărnicia, atunci când definea termenul „meritocraţie”, e o altă poveste. Fiindcă, la urma urmei, „meritocraţii” erau ţuţării săi de serviciu.

Iată însă că la ultima promovare pe care a făcut-o n-a mai vorbit de meritocraţie. Şi aici e vorba de numirea lui Ionuţ Nasleu în CA la Retim. De această dată, Robu n-a mai dat-o pe meritocraţie, afirmând că desemnarea a făcut-o pe bază de încredere. Mai mult, primarul a spus că Nasleu se numără printre puţinii oameni în care mai are încredere. Aşadar, de această dată, a recunoscut că promovările nu le face pe expertiză și competenţe, ci doar încredere. Putea să-şi pună la fel de bine şi frizerul în care are încredere că nu-i scapă briciul în gât sau femeia de serviciu în care se încrede că nu-i împrăştie dosarele de pe birou. Că un om care supt la ţâţa unuia ca Vadim Tudor se bucură de încrederea nemărginită a lui Robu poate fi şi o problemă patologică, sunt specialişti care pot să dea răspunsul. Că unui ipochimen parvenit dintr-o zonă semiinterlopă i s-a dat o atât de mare putere în primărie şi PNL Timiş poate explica oarecum şi marile carenţe din cele două organizaţii.

Altfel, trebuie observat un lucru extrem de trist pentru un om care se pretinde lider. Suferind probabil şi de „solitudinea geniului”, Robu spune că nu mai are încredere decât în puţini oameni. Or, cel puţin ca lider de partid este inadmisibil să ajungi într-o asemenea postură. În momentul în care nu mai ai încredere în oamenii pe care-i conduci – şi probabil chestiunea e reciprocă – cel mai onest lucru pe care poţi să-l faci este să te duci acasă. Fiindcă o organizaţie în care predomină neîncrederea este în mod cert nefuncţională.