Categories: Partide

Roxana Iliescu a fost demisa, nu si-a dat demisia de la presedintia PMP Timis

Motivând că are foarte mult de muncit pentru binele judeţului, vicepreşedintele CJ Timiş, Roxana Iliescu, şi-a anunţat demisia din funcţia de lider interimar a PMP Timiş. Un mare neadevăr, fiindcă Iliescu a fost destituită din funcţie cu votul cvasiunanim al conducerii PMP Timiş. Mai exact, 33 de membri din 34 au votat pentru demitere.

Marţi seara, prin intermediul unui comunicat de presă, Roxana Iliescu, şi-a anunţat demisia din funcţia de președinte interimar al PMP Timiș. Iliescu şi-a motivat gestul prin faptul că e ocupată până peste cap cu problemele judeţului, ea deţinând şi funcţia de vicepreşedinte al CJ Timiş. Cum ar veni, printr-un gest de altruism nemaivăzut, ea a pus desupra binelui partidului binele tuturor timişenilor. Lucrurile n-au stat însă deloc aşa. Ba chiar au fost diametral opuse. Luni seara, chiar Roxana Iliescu a convocat o şedinţă a conducerii PMP Timiş. În timpul discuţiilor au început şi reproşurile la adresa ei, care s-au înteţit de la minut la minut. La un moment dat, din sală s-a cerut demiterea lui Iliescu din funcţia de preşedinte interimar şi s-a purces la vot. Din cei 34 de PMP-işti prezenţi, 33 au fost pentru demitere şi doar un singur membru s-a abţinut. Printre cei mai vocali contestatari a fost Dorin Cândea, pe care Iliescu l-a apărat din răsputeri la începutul anului 2016, când foarte mulţi membri nu-l doreau în partid. Cele mai importante reproşuri aduse fostei preşedinte a fost totala lipsă de implicare în treburile partidului, faptul că n-a susţinut nicio conferinţă de presă, dar şi apropierea mai mult decât vizibilă de PSD. A doua zi după mazilire, o delegaţie a PMP Timiş formată din 15 persoane a mers la preşedintele partidului, Traian Băsescu, şi i-au explicat situaţia de la Timişoara. Cu toate că Roxana Iliescu se număra printre favoritele sale, Băsescu a fost imediat de acord cu destituirea ei. Ca înlocuitor, a fost propus iniţial deputatul Cornel Sămărtinean, singurul parlamentar al PMP Timiş. Acesta a refuzat oferta, astfel că s-a ajuns la numirea lui Radu Şumălan, care a deschis lista de Senat a PMP Timiş la la alegerile parlamentare. În primăvară vor avea loc alegeri la PMP Timiş, dar având în vedere situaţia şubredă din partid, e foarte probabil că Iliescu nu va mai candida pentru preşedinţia filialei, aşa cum anunţase anterior.

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

3 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

3 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

5 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

5 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

5 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

8 ore ago