Categories: Social

S-a aprins bandjakul, la Timisoara vine Craciunul pe rit vechi / FOTO

În curtea Catedralei Ortodoxe Sârbeşti din Piaţa Unirii s-a aprins, din nou, tradiționalul badnjak. Ceremonia a avut loc la -8 grade Celsius, pe un frig pătrunzător și sub un vânt extrem de rece. Apoi, credincioșii au intrat în biserică, pentru slujbă.

Tradiționalul stejar, badnjak-ul, aprins în seara de Ajun simbolizează lemnul adus de păstori și aprins de Iosif pentru a-l încălzi pe Pruncul Sfânt. Sârbii au asistat la aprinderea rugului în curtea Catedralei Ortodoxe, apoi au intrat în biserică, pentru a asista la slujbă. La plecare, ei primesc legături din crenguţe de stejar cu paie, pe care le duc acasă, care să-i țină în putere până la Crăciunul viitor. În dimineața Crăciunului va fi oficiată Liturghia, iar apoi credincioșii vor merge acasă, pentru prânz. De pe mese nu va lipsi, probabil, cesniţa, în care se pun un bănuţ, un bob de porumb și unul de grâu, dar şi o bucăţică din pragul casei. Pentru ortodocșii de rit vechi, acesta este începutul sezonului sărbătorilor de iarnă. Ei vor intra în noul an pe 13 ianuarie, iar pe 19 ianuarie vor celebra Boboteaza.

[ngg_images source=”galleries” container_ids=”3341″ display_type=”photocrati-nextgen_basic_thumbnails” override_thumbnail_settings=”1″ thumbnail_width=”150″ thumbnail_height=”90″ thumbnail_crop=”1″ images_per_page=”20″ number_of_columns=”0″ ajax_pagination=”0″ show_all_in_lightbox=”0″ use_imagebrowser_effect=”0″ show_slideshow_link=”0″ slideshow_link_text=”[Show slideshow]” order_by=”sortorder” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″]

Share
Published by
Silvia Suciu

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

11 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

13 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

14 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

15 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

15 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

15 ore ago