Categories: Primăria Timişoara

La Timisoara, soferii vor vedea pe telefon daca au loc de parcare de-a lungul bordurilor!

Parcări în zona centrală nu putem construi, că nu avem unde, dar Primăria Timișoara vrea să ajute șoferii să nu mai dea… ture degeaba. Până la sfârșitul anului, toate locurile de parcare disponibile în centru, inclusiv cele de-a lungul bordurilor, vor fi incluse într-o aplicație de smart parking.

În toamna lui 2016, Primăria Timișoara a dat drumul unui experiment în parteneriat cu o firmă din China, în parcarea de la Modex. Au fost instalați acolo 86 de senzori de parcare, astfel, că, datorită unei aplicații pe telefonul mobil, șoferii pot afla în fiecare moment câte locuri libere sunt. „Sunt multe avantaje, te duci aproape la sigur, vezi pe telefon câte locuri sunt libere în locațiile care prezintă interes pentru tine. Nu mai facem drumuri degeaba din parcare în parcare, pentru a constata că nu mai sunt locuri libere”, declara primarul Nicolae Robu. Aplicația Smart Parking ZTE Corporation este disponibilă gratuit în Apple Store și Google Play, iar sistemul urmează să fie extins în toată zona centrală.

Dacă licitațiile vor merge bine, până la sfârșitul acestui an va fi implementat sistemul. Vom prevedea bani în buget pentru asta. Când spun parcări, am în vedere și locurile de staționare de-a lungul bordurilor.
Primarul Nicolae Robu

Practic, spune Robu, șoferii vor putea vedea pe telefon dacă mai sunt locuri de parcare la Hotel Central, dar și pe marginea Bulvardului Brătianu. „Anul acesta vom extinde acest concept, să nu mai vină omul să aglomereze degeaba traficul și să-și consume timpul, carburantul, și să polueze. Cum să nu avem parcări în zona centrală? Pe Brătianu avem. E parcare acolo, de ce să vină cineva înspre ea și să constate că nu are loc? Tot ce avem în zona centrală va ajunge să fie gestionat inteligent, exact în maniera în care este gestionată parcarea de la Modex”, explică edilul. Dacă în cazul Modex aplicația a fost gratuită, pentru ce urmează primăria va plăti. „De acum va fi pe bani, dar nu neapărat cei care vor efectua lucrarea vor fi cei de la Modex. Vom face o licitație, o procedură competitivă, vom vedea, în funcție de valoare. E posibil să se meargă pe alt principiu, nu neapărat cu senzori în asfalt. Firma care va câștiga la licitație poate să vină cu oricine sumă dorește, nu impunem o soluție anume, se poate veni cu camere video”, mai spune Robu.

Când vom avea mult promisa parcare de peste 1.000 de locuri în centrul Timișoarei? Încă nu există un termen clar. „De îndată ce vom avea unde s-o facem vom face o parcare. Toată lumea e nemultumită că primăria nu a construit parcare, dar unde? Noi nu avem teren. Nimeni nu e nemulțumit că nu a construit CJ Timiș, care are teren. Nu pasez mingea în terenul altora, eu m-am angajat să fac o parcare și depun toate strădaniile să intrăm în posesia unui teren pe care să construim o mare parcare. Sunt interesat să fie acolo peste 1.000 de locuri. Doresc să facem această parcare și o vom face de îndată ce vom avea unde. S-au mai făcut niște pași în negocierile cu Universitatea de Vest. Se prefigurează că în câteva săptămâni vom ajunge la o înțelegere și vom putea face schimbul de proprietăți”, a declarat primarul. Practic, municipalitatea vrea de la UVT fosta cazarmă Oituz, în zona Popa Șapcă, dar negocierile, care au început de mult timp, nu au avut până acum vreo finalitate.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…

4 ore ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

4 ore ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

5 ore ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

5 ore ago

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

8 ore ago