Își va împărți banii de deputat între proiecte sociale care implică elevi și studenți și partid. Deputatul PNL Marilen Pirtea, deopotrivă rector al Universității de Vest din Timișoara, a anunțat că renunță la indemnizația de parlamentar și donează integral acești bani.
Marilen Pirtea, care este și rector al UVT și căruia legea îi dă dreptul să cumuleze funcția cu ceea de parlamentar, a decis să renunțe la indemnizația de aproximativ 5.400 de lei pe lună, pe care o primește ca deputat. „Decizia mea este să nu beneficiez de indemnizația de deputat, pe care nu o voi cumula cu cea de rector. O mică parte va fi destinată partidului, iar cea mai mare parte o voi dona Fundației Universității de Vest. Voi ajuta astfel la îndeplinirea unor proiecte educaționale”, a declarat liberalul. Pirtea spune că o banii ar putea ajunge la elevi de gimnaziu din satele din Timiș, la propunerea primăriilor. Este vorba despre copii cu părinți plecați în străinătate, care provin din familii cu posibilități materiale reduse sau aparținând unor minorități. „Voi finanța, printre altele, și patru proiecte susținute de Asociația Studenților. Am decis, de asemenea, să acord un premiu în valoare de 5.000 de lei, pentru studentul anului”, a mai afirmat deputatul PNL.
Societatea Aquatim a anunțat continuarea programului de modernizare a sistemului de alimentare cu apă din…
Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 28 aprile-5 mai, un sejur de vis…
Spitalul Municipal din Timișoara funcționează astăzi într-o infrastructură fragmentată, dispersată în clădiri vechi și tot…
De la evenimente dedicate iubitorilor de sport, expoziție cu machete și navomodele, până la întâlniri…
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 14.03.2026, unde se vor executa reparaţii…
Joc de luptă, dar slab din punct de vedere calitativ, la Pecica, între gazdele de…