Categories: Politicieni

Primarul Robu nu merge la intalnirea cu premierul Grindeanu: Putem vorbi si in alta zi

Primarul Nicolae Robu nu participă sâmbătă la întâlnirea premierului Sorin Grindeanu cu edilii și consilierii județeni. El va merge la aniversarea de 100 de ani a lui Mircea Ionescu-Quintus și spune că vor mai fi ocazii să discute cu prim-ministrul. Cei doi ar fi comunicat ultima dată pe SMS, pe tema finanțării sportului.

Premierul Sorin Grindeanu este în vizită, vineri și sâmbătă, în Caraș-Severin și Timiș. Dacă vineri el are mai multe întâlniri la Reșița, în ziua următoare social-democratul are program la Timișoara. Sâmbătă dimineață va avea loc o întâlnire între Grindeanu și primarii, respectiv consilierii județeni din Timiș. Marele absent va fi chiar edilul șef al Timișoarei, Nicolae Robu. „Nu o să particip la întâlnirea de la Consiliul Judeţean Timiş, pentru că voi fi la Bucureşti, unde particip la un eveniment important al PNL. Preşedintele nostru de onoare, Mircea Ionescu-Quintus, împlineşte 100 de ani şi am fost invitat. PNL îi aduce omagiile binemeritate de o asemenea personalitate a poporului român, nu numai a PNL, şi mă bucur să mă duc la Bucureşti pentru a fi alături de un om pentru care am o stimă aparte. Mă mai pot întâlni cu premierul Grindeanu şi putem vorbi şi în altă zi. Pentru mine participarea la aniversarea de 100 de ani a unei personalităţi precum Mircea Ionescu-Quintus este mai importantă”, a spus liberalul.

De-a lungul vremii, Nicolae Robu s-a plâns de felul în care a fost tratată Timișoara de guvernanți, etalând, de mai multe ori, o coală A4 pe care scris „Zero lei”. Întrebat acum când a vorbit ultima dată cu premierul despre proiectele orașului, Robu a spus că s-a văzut cu Grindeanu luni, la adunarea generală a Asociației Municipiilor, dar nu au discutat pe îndelete. „Am comunicat prin SMS şi săptămâna despre proiectele noastre și despre reglementarea finanțării sportului. Am trimis acel concept al meu nu doar parlamentarilor PNL, ci și lui Adrian Pau și Alfred Simonis, de la PSD (…) Îmi doresc să nu existe o abordare politică pe această temă”, a declarat Robu. Premierul Sorin Grindeanu a anunțat, luni, că vrea clarificarea, cât de curând, a legislației legate de finanțarea sportului de către autoritățile locale. „Mai e o problemă, poate părea mică, dar știu că aproape fiecare dintre dumneavoastră vă confruntați cu ea, cea legată de finanțarea sportului. Este o chestiune tratată în mod diferit de la o unitate administrativă la alta și nu există o practică unitară. L-am rugat pe ministrul Tineretului și Sportului, împreună cu Ministerul Dezvoltării, cât mai rapid, să așezăm și această lege”, a declarat Grindeanu. La Timișoara, de doi ani, nici CJ, nici primăria nu mai alocă bani pentru ONG-ul la care sunt asociate și pe care funcționează clubul de fotbal ACS Poli. Primăria va fi reprezentată la întâlnirea de la Palatul Administrativ de viceprimarul Dan Diaconu, de consilierul personal al lui Robu, Cătălin Iapă, și de un angajat al Direcției de Dezvoltare.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Mulți fotbaliști cu nume din Timișoara și din țară vor „bate” mingea în Sala Constantin Jude pentru o cauză nobilă

Cel mai tare turneu de minifotbal din Banat revine! Superstar Charity Cup în colaborare cu…

11 ore ago

Momente magice și la Facultatea de Mecanică UPT cu ocazia Târgului de Crăciun

Dincolo de activitatea didactică și de cercetare, spiritul Politehnicii se regăsește și în solidaritate, implicare…

17 ore ago

Primăria Timișoara vrea să cumpere o nouă clădire în zona Iosefin

Municipalitatea timișoreană vrea să demareze discuțiile pentru preluarea unei noi clădiri în zona Iosefin, pe…

18 ore ago

Primăria a făcut trotuar pe strada Barbu Iscovescu în locul terasei demolate a unui cunoscut restaurant/VIDEO

Oamenii municipalității timișorene s-au mișcat rapid și în locul terasei unui restaurant cunoscut din oraș,…

18 ore ago

S-au cam dus zăpezile de altă dată. Ce prime de Crăciun au mai încasat angajaţii companiilor de stat

Pe fondul măsurilor de austeritate impuse de Guvernul Bolojan, site-ul Economedia.ro a făcut o analiză…

20 de ore ago

Vine frigul și vom avea parte și de precipitații

Temperaturile se vor situa sub cele specifice, până aproape de sfârşitul lunii ianuarie, anunţă vineri…

21 de ore ago