Categories: Sănătate

Cursuri de prim ajutor in scoli? Medicinistii de la Timisoara au lansat o petitie online

După succesul iniţiativelor de promovare a cursurilor de prim ajutor în şcolile din Timişoara, studenţii Universităţii de Medicină şi Farmacie au lansat o petiţie online prin care cer ca asemenea cursuri să devină subiect în programa şcolară.

Iniţiativa nu este o noutate, ideea unor cursuri permanente de prim ajutor, extrem de utile în situaţii limită, a fost lansată deja la începutul acestui an. „Scopul nostru ca proiect a început prin a da un exemplu – noi, ca voluntari, vrem să dăm un exemplu autorităților. Cred că ar putea să se introducă o oră de prim-ajutor în școli. O oră pe săptămână nu este mult, iar tutori de prim ajutor cred că se găsesc în orice județ. Cursul ar trebui predat de mediciniști, studenţi sau rezidenţi. Într-o săptămână îi învățăm pe elevi să facă resuscitare cardio-pulmonară, în a doua alte manevre de prim ajutor și așa mai departe. În ideea noastră, întreg cursul se va întinde pe un semestru, ca la final să existe și o simulare de situație de urgență, pentru a vedea dacă elevii pot face față”, explică Daniel Luncă Raichici, coordonatorul proiectului „Primul ajutor în școli” la Timișoara. Proiectul aparţine organizaţiei European Medical Students’ Association Timisoara, fiind pus în practică în parteneriat cu Rotary Club Timișoara Internațional și UPU SMURD de la Spitalul Județean Timișoara. Cei care vor să semneze această petiţie lansată în mediul virtual o pot găsi aici.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

2 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

2 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

3 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

3 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

4 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

6 ore ago