Categories: Invatamant

Dezastru la Simulare: doar o treime dintre elevi ar fi luat Bacalaureatul!

Elevii timişeni au trecut săptămâna trecută prin testul simulării examenelor naţionale. Dacă la Evaluarea Naţională rezultatele afişate arată o situaţie cât de cât bună, cu aproape jumătate dintre participanţi luând notă de trecere, la Bacalaureat situaţia e mult mai proastă, doar o treime ar fi absolvit liceul cu o asemenea diplomă de BAC. Vineri au fost afişate rezultatele testărilor prin care au trecut cei din clasa a 8-a, a 11-a şi a 12-a. În total, la simulările pentru Evaluările Naţionale au participat 4655 de, air dintre aceştia 49,50% au obţinut notă de trecere. Doar un singur elev a reuşit să obţină nota generală 10. Nota 10 a fost reuşitp de un elev la Limba Română, respectiv tot de unul şi la Limba Maternă, la Matematică 32 de copii au luat nota maximă. Interesant, chiar la această ultimă materie au fost cei mai puţini elevi care au reuşit o notă de promovare, adică 39,45%.
La simularea pentru Bacalaureat au luat parte în Timiş 1871 de copii, din cei 5037 cât ar fi trebuit să participe. Aici, după afişarea mediilor profesorii au aflat că doar puţin peste o treime, adică 32,85% dintre participanţi s-ar fi ales cu o diplomă în urma acestui examen. Totuşi, există un mic progres faţă de anul trecut, atunci procentul de note de promovare era de 30,19%. Prin examenele de simulare au trecut şi elevii de clasa a 11-a, dintre cei care au participat note de trecere au obţinut 44,10%.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

41 de minute ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

50 de minute ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

O oră ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

O oră ago

Se reia seria acțiunilor din seria Banat Brunch

Organizația My Banat reia seria evenimentelor de cultură gastronomică locală Banat Brunch. Acestea vă oferă…

O oră ago

Prinde „orbul”, scoate-i ochii

Guvernul Bolojan a revenit de la decizia de desființare a reducerilor de impozite aplicate persoanelor…

4 ore ago