Prima ediție a proiectului Academia Timișeană Anti-Corupție are loc în peroada 25-28 mai. Ea se adresează tinerilor care lucrează într-un domeniu de interes public și vor să promoveze un mediu instituțional sănătos și lipsit de corupție. Dacă vă interesează subiectul, vă puteți înscrie în această perioadă.
Academia Timișeană Anti-Corupție este oranizată de Asociația LiderJust, cu sprijinul Ambasadei Canadei în România, Ambasadei Marii Britanii și al Programului Statul de Drept Europa de Sud-Est al Fundației Konrad-Adenauer-Stiftung. ATAC vrea să reunească 20 de tineri, absolvenţi de studii superioare, cu vârsta cuprinsă între 22 și 45 de ani, care lucrează un serviciu de interes public, activează într-un domeniu de interes public sau lucrează în legătură cu un serviciu public, cu un potențial demonstrat de leadership și spirit de inițiativă civică. Ei trebuie să provină din județele Timiș, Arad și Caraș-Severin. Dacă sunt selectați pentru acest program, ei vor participa la training-uri interactive, ateliere şi dezbateri, pentru a identifica cauzele corupţiei şi a identifica, alături de profesionişti în domeniu, soluţiile pentru reducerea acestui fenomen. Toate costurile aferente cursurilor (cazare, masă, materiale de lucru) vor fi acoperite de organizatori, urmând ca participanții să suporte cheltuielile de transport. Dacă vă interesează subiectul, vă puteți înscrie, până pe 30 aprilie, aici. Trebuie să trimiteți un CV și un eseu de maximum două pagini în care să prezentați ce ați schimba în instituţia în care lucrați, din poziţia pe care o aveți. LiderJust este o asociație formată din absolvenții programului „Lideri pentru Justiție”, care promovează şi încurajează leadership-ul, iniţiativa în justiţie, statul de drept şi valorile democratice.
Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…
În pofida a două meciuri mai puţin reuşite, la Pecica şi acasă cu Unirea Alba…
Asociația Banat IT anunță lansarea oficială a HackTM 2026, ediția din acest an a hackathonului…
Şeful AUR din oraşul Deta este un anume Florea Gabriel Diamandescu, cunoscut de toată lumea…
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de…
Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…