Categories: Politicieni

Nicusor Dan, la Timisoara: Primarii vor avea salarii putin cam mari, dar au totusi multe responsabilitati

De la 1 iulie, primarul Nicolae Robu își va vedea împlinită parțial o dorință mai veche: îi va crește salariul la peste 2.500 de euro! E adevărat că e vorba spre suma brută, dar, chiar și așa, președintele USR, Nicușor Dan, crede că sunt prea mulți bani, dar admite că totuși e vorba de foarte multă responsabilitate.

Noua lege a salarizării propusă de Guvernul Grindeanu prevede că, de la 1 iulie, cel mai mare salariu brut al unui primar din România va fi cel al Gabrielei Firea, care va avea 13.050 lei. Viceprimarul Bucureștiului, președinții de consilii județene din țară și primarii localităților cu peste 300.000 de locuitori, dar și parlamentarii, vor avea un venit lunar brut de 11.600 de lei. Prefectul de Timiș va avea 10.730 lei, iar subprefectul, 10.150 lei. „Întreaga politică economică a actualului guvern nu este sustenabilă. Dacă ne uităm la venituri, cheltuieli și deficit ceva nu se leagă”, a spus, vineri, la Timișoara, Nicușor Dan, președintele USR. Acesta consideră că salariile pentru primari sunt puțin cam mari, dar recunoaște, pe de altă parte, că responsabilitate edililor este foarte mare. „Cred că salariile de până acum, față de responsabilitatea pe care oamenii o au, erau nerezonabil de mici. Sunt în parlament în Comisia de administrație publică și este permanent o presiune a primarilor care sunt nemulțumiți de faptul că au în subordine, în special pe compartimentele pe fonduri europene, oameni care câștigă mai mult decât ei, în condițiile în care responsabilitatea pe orice act semnat în primărie revine primarului. Poate că e un pic cam mult, dar se adresează unei probleme reale”, a mai spus Dan. Deputatul, Remus Borza (ALDE) a afirmat, recent, că parlamentarii au o leafă mizeră și că „nimeni nu poate trăi cu 1.000 de euro” pe lună, Nicușor Dan crede că trebuie făcută diferență între cei care au funcții executive și aleși.„Nu există o lege care să oblige oamenii să fie parlamentari. E o opțiune pentru administrația publică. Dacă vrem să avem rezultate, trebuie să stimulăm oamenii, vorbesc de partea executivă acum. O funcție executivă este mult mai solicitantă decât o funcție de membru într-un organ deliberativ”, a conchis șeful USR.

Share
Published by
Silvia Suciu

Recent Posts

Fabi Marincu, meci de senzație în victoria cu CSU Alba Iulia. Din păcate, un record excelent a fost stopat în meciul de astăzi

Penultimul joc din 2025 pentru alb-violeți a fost disputat acasă, împotriva echipei CSU Alba Iulia,…

10 ore ago

Nicio șansă pentru Dumbrăvița la Voluntari. Bănățenii au intrat pe teren doar cu gândul să nu primească multe

De neînțeles comportarea Dumbrăviței din meciul de la Voluntari, unde a intrat să se apere.…

13 ore ago

Un proiect câștigat de UVT va ajuta comunitatea din Dumbrăvița

Universitatea de Vest din Timișoara a reușit atragerea unei noi finanțări nerambursabile dedicate modernizării infrastructurii…

14 ore ago

Pe 13 decembrie va avea loc ediția din acest an a Concertului de Crăciun, de la Biserica Millennium

Tradiția va fi respectată și comunitatea italiană din Timișoara va organiza și în acest an…

15 ore ago

Centrul orașului Sânnicolau Mare va fi reabilitat, cu pest cinci milioane de euro

Zona centrală a orașului Sânnicolau Mare va fi modernizat cu fonduri europene. O piațetă modernă,…

15 ore ago

Cuplaj sportiv la Sala Constantin Jude. Meciuri de handbal și baschet

Urmează o dublă alb-violetă pe parchetul sălii “Olimpia”. Ziua de duminică se va transforma într-o…

15 ore ago