Noua aventura politica cu final previzibil a lui Ion Raducanu

Timișoreanul Ion Răducanu și-a văzut în fine visul cu ochii. A fost ales președinte național al UNPR. Asta cu toate că în toamnă anunța, spre disperarea fanilor săi, că, începând cu 1 ianuarie 2017, va pune în cui ghetele de politician. Dar probabil rugămințile celor din jur și – de ce nu? – „interesul național” l-au făcut să se răzgândească. E mai puțin important acum contextul de natură juridică al alegerii lui Răducanu în fruntea unui partid care… nu există. Mai exact, UNPR a fuzionat cu PMP anul trecut. După ce n-au prins locuri pe liste la alegeri, unii UNPR-iști au atacat fuziunea, iar în primă instanță judecătorii le-au respins acțiunea. Acum se așteaptă verdictul unei instanțe superioare. Să presupunem că UNPR va primi de această dată undă verde din partea Justiției și va putea funcționa ca partid.

Ce șanse va avea să reprezinte ceva pe scena politică din România UNPR-ul lui Ion Răducanu și Nuțu Flonta? Mai mult ca sigur, aceleași precum un partid al culegătorilor de flori de mușețel. Adică mai mult decât nule. UNPR n-a reprezentat nimic pentru alegători nici măcar în perioda de glorie maximă, când în fruntea sa era generalul izmenelor, Gabi Oprea. De fapt, e mult spus partid când te referi la UNPR, fiindcă acesta nu s-a prezentat niciodată singur în fața alegătorilor la alegerile parlamentare. La locale a făcut 1% în 2012 și 1,7% în 2016, însă rezultatul de anul trecut a fost crescut în mod artificial de candidaturile unor primari sau președinți de CJ-uri. Cum a fost și cazul Timișului, unde candida Titu Bojin, președintele în funcție al Consiliului Județean.

Se știe, UNPR s-a înființat în 2010 prin trădarea unor parlamentari PSD, care pentru „interesul național” s-au jertfit să rămână la ciolanul puterii alături de PDL și Traian Băsescu, decât să meargă în opoziție. La acea vreme, Oprea era reevaluat de Băsescu din „capul mafiei lui Adrian Năstase” în poziția de vicepremier. Toți cei care l-au urmat au fost răsplătiți regește: funcții și sinecuri pentru ei și familie, uneori bani, trese de general și chiar… doctorate. Se știe, semianalfabetul funcțional Gabriel Oprea era coordonator de doctorate și mare dealer de diplome.

Doi ani mai târziu, când PDL era în cădere liberă, gașca lui Oprea a sărit în tabăra PSD, mergând la alegeri alături de acest partid. Urmează o și mai amplă campanie de racolări, UNPR ajungînd al treilea partid ca număr de parlamentari, fără să dea ochi cu electoratul. Totul a culminat cu traseiștii din PP-DD. De altfel, istoria UNPR este și istoria celei mai grețoase boli a politicianismului românesc: vagabondajul politic. UNPR ajunsese ca o mare tarabă unde se dădea absolut de toate pentru o adeziune.

Cert este faptul că UNPR a ajuns un pol de atracție pentru tot felul de aventurieri, foști sportivi scăpătați, artiști pe care nu-i mai băga nimeni în seamă și impostori de tot felul. Cu această armată de strânsură în spate, Oprea ajunses tot mai obraznic și se credea chiar providențial. E drept și faptul că mai toți ceilalți lideri de partide îl priveau cu respect. Nu mai vorbesc de o mare parte din media care ciugulea din mâinile fostei slugi a lui Miron Cozma. Dar au început problemele penale pentru Oprea. Încet-încet, toți oportuniștii au plecat spre alte zări. Cei care n-au mai fost primiți pe niciunde s-au aliat cu Băsescu și al lui PMP. Au intrat la mustață în parlament și-și văd de treburile lor. În fine, ultimele, dar chiar ultimele rămășițe ale fostului glorios partid al „interesului național”, formează acum UNPR-ul lui Ion Răducanu. E vorba de cei care n-au mai primit nimic nici de la PMP.

Partid neparlamentar și fără altă doctrină decât traseismul politic, UNPR n-are acum nimic ce să ofere. Or, fără Oprea și „cadourile” sale, nu că e foarte greu, dar e imposibil ca UNPR să mai însemne ceva în spațiul public românesc. Mai înseamnă ceva doar pentru Răducanu, care se vede astfel șef de partid la nivel național. Că acesta nu contează nici cât o organizație a crescătorilor de broaște râioase nici că mai contează pentru fostul prefect și veșnic candidat la Primăria Timișoara. Șef să fie…