Zi agitată la Lugoj, unde câteva zeci de romi au fost luați pe sus și duși la audieri. Asta, după ce, în ultimele zile, clanurile Novacovici și Căldăraș s-au războit, iar lucrurile s-ar fi putut termina rău de tot.
Clanurile Căldăraș și Novacovici locuiesc în două proprietăți despărțite de un gard. Sâmbătă, romii s-au atacat reciproc, aruncând cu pietre și chiar cu o torță, pompierii fiind nevoiți să intervină. Scandalul mocnea de câteva zile, astfel că în fața palatelor țigănești erau deja forțe de ordine. Conflictul a fost aplanat, zona a fost împrejmuită, iar duminică dimineață au avut loc patru percheziții. În urma acestora, 35 de persoane, cu vârste între 16 și 60 de ani, au fost conduse la sediul poliției pentru audieri, acestea fiind bănuite de distrugere, tulburarea ordinii și liniștii publice, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și uz de armă fără drept. Oamenii legii au ridicat cu această ocazie și un adevărat arsenal, pregătit probabil pentru viitoarele „atacuri”: 8 săbii, 7 cuțite, 4 topoare, 22 de sticle incendiare, un pistol și 13 cartușe. La percheziții au participat și luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale, jandarmi de la Gruparea de Jandarmi Mobile ,,Glad Voievod” Timișoara și de la Inspectoratul de Jandarmi Județean Timiș.
[ngg_images source=”galleries” container_ids=”3434″ display_type=”photocrati-nextgen_basic_thumbnails” override_thumbnail_settings=”1″ thumbnail_width=”150″ thumbnail_height=”90″ thumbnail_crop=”1″ images_per_page=”20″ number_of_columns=”0″ ajax_pagination=”0″ show_all_in_lightbox=”0″ use_imagebrowser_effect=”0″ show_slideshow_link=”0″ slideshow_link_text=”[Show slideshow]” order_by=”sortorder” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″]
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…
Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…
În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…
Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…
În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…