Arhiva pentru eticheta: tigani

Scandal între familii de țigani, la Timișoara. Un bărbat a fost reținut după ce l-a amenințat cu moartea pe „rival”

Scandal între familii de țigani, la Timișoara. Un bărbat a fost reținut după ce l-a amenințat cu moartea pe „rival”

Scandal între familii de țigani la Timișoara. Pe fondul unui mai vechi conflict, spiritele s-au încins puternic iar polițiștii l-au reținut pe un tânăr în vârstă de 25 de ani, care i-a adresat „rivalului” amenințări cu moarte, pe rețelele de socializare. Punctul culminant al scandalului a avut loc în urmă cu mai puțin de o

Tanar snopit in bataie de tigani, in fata iubitei sale. Desi cu antecedente, romii sunt liberi

Un tânăr timișorean a fost bătut crunt de niște țigani chiar în fața iubitei sale, alegându-se cu o dublă fractură de maxilar. „Vina” lui a fost că a încercat să-i potolească pe golanii care îi hărțuiau pritena. Deși țiganii violenți sunt cunoscuți ca vechi infractori, polițiștii încă bâjbâie în acest caz.

Politisti atacati in plina strada, la Timisoara, de romi violenti. Agresorii inca nu au fost gasiti

Un polițist a fost lovit de mai mulți țigani, care veniseră în ajutorul unui „conațional” pe cale să fie arestat. S-a întâmplat joi seară, la Timișoara, după ce agenții au vrut să oprească în trafic o mașină în care se afla un cetățean de etnie romă bănuit de mai multe furturi.

Fost candidat la Primaria Mosnita Noua, prins la furat alaturi de tigani!

A vrut să fie primar, dar acum a fost prins de polițiști în timp ce venea, cu mașina proprie, să ridice „marfa” furată de pe un șantier din localitate de doi cetățeni de etnie romă! A fost nevoie de acest flagrant, pentru a fi confirmat un zvon mai vechi care circula în comună.

Cu satra in centrul Timisoarei. Politistii locali se relaxau la doi pasi

Se ia un parc ultracentral, se aduce microbuzul, se scot niște scaune și… se sparg semințe. Sau se stă la o „parolă”, cu gălăgie cât cuprinde. Totul, la câțiva metri de o mașină a Poliției Locale, în care agenții se relaxau liniștiți. Cei aflați în timpul serviciului vânau probabil bicicliști…

Hotarare anti-paranghelii avem, ramane de vazut la ce e buna

Vor să blocheze străzile, pentru a-și etala bolizii? O pot face, dar numai cu aviz de la Comisia de circulație a primăriei. Asta au votat vineri consilierii locali, conștienți că o astfel de măsură nici nu poate opri parangheliile și nici nu poate produce efecte legale. Au fost de acord totuși pentru a… da un semnal.

Proiect anti-paranghelii in CL: Politia Rutiera si drumarii sunt ultima solutie

Vor să-și etaleze bolizii și tupeul pe străzile Timișoarei? Doar cu aviz de la Comisia de circulație a primăriei, nu numai de la cea de ordine publică! Un proiect de hotărâre de consiliu local încearcă să mai pună o piedică în calea nunților și înmormântărilor țigănești care blochează Timișoara în fiecare vară.

Pe tiganii cersetori ii ajuta toata Europa. Cine le ajuta insa pe victimele tiganilor imobiliari?

La sediul Prefecturii Timiș a fost semnat un acord între reprezentanți ai acestei instituții, respectiv ai Oficiului Francez de Imigrație, prin care țiganii din Hexagon care vor să se întoarcă acasă vor fi sprijiniți prin varii formule. Inclusiv cu bani din partea statului francez, care se angajează să-i ajute cu locuințe, școlarizare și chiar să le acopere o parte din salariu.

Avertisment cu topoare vizavi de prefectura! Un clan de romi vrea sa puna mana pe inca o cladire

O nouă situație incredibilă, dar cu repetiție, în centrul Timișoara: proprietarii unor garaje situate în curtea unui imobil aflat lângă prefectură sunt amenințați de vecinii romi! Oamenii nu au acceptat ofertele țiganilor care voiau să cumpere, așa că acum sunt supuși unui întreg arsenal de intimidări.

Inca o incercare de a face ordine in Kuncz, cu bani de la guvern

Acte de identitate pentru romi și puțină ordine în proprietățile de deținute de aceștia într-unul din cartierele oropsite ale Timișoarei. Sunt obiectivele proiectului „Kuncz, cartier în criză”, derulat de Asociația Centrul de Resurse pentru Regenerare Urbană, în parteneriat cu primăria, și finanțat de Agenția Națională pentru Romi.

Noua Dreapta iese in strada: Timisoara nu trebuie sa fie condusa de mafioti!

Pentru a șaptea oară, membrii Noua Dreaptă încearcă să atragă atenția asupra „scenelor dezgustătoare” de care au parte, în fiecare vară, timișorenii, din cauza parangheliilor organizate de clanurile de romi. Sâmbătă, 22 august, este programat un nou marș la care sunt invitați toți cei care se simț deranjați de aceste manifestări care sfidează bunul simț.

Inca o nunta tiganeasca la doi pasi de primarie! Paranghelie in clanul Carpaci

La aproape un an de la ultimul eveniment similar, imobilul de pe str. Eminescu 12 este gazda unei noi paranghelii! De această dată, este mare petrecere mare în clanul Cârpaci, iar mirii Samuel și Darinca vor avea nu mai puțin de 14 perechi de nași. Din programul „artistic” nu va lipsi, la fel ca anul trecut, Nicolae Guță.

Top