Categories: Economic

Restrictii pe A1, intre Pecica si Arad

Circulația pe autostrada A1, între Pecica și Arad, este încă restricționată în zona accidentului produs marți. Este închisă a doua bandă de circulație de pe sensul spre Arad.

Administratorii autostrăzii au decis să înlocuiască, pe aproximativ 100 de metri, parapetele distruse de un TIR care a intrat pe contrasens, provocând o coliziune în lanț, soldată cu un mort și trei răniți. Pe durata lucrărilor, banda a doua de mers de pe sensul spre Arad a fost închisă circulației. Restricția va fi ridicată în jurul orei 15. Accidentul a avut loc, marți, între Pecica și Arad, după ce soferul unui TIR a intrat în parapetele care separă sensurile de cirulație. Mașina de mare tonaj, plină cu porumb, s-a răsturnat și a ajuns pe câmp, intr-un șanț. După câteva minute, un șofer a încercat să frâneze, însă mașina a derapat, iar alte două autoturisme care veneau din spate au intrat în ea. O persoană a murit, iar trei au fost rănite.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

5 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

8 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

10 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

13 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

13 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

14 ore ago