Categories: Administratie

Robu ameninta PSD cu “munitie grea” in scandalul amplasarii Salii Polivalente

Nicolae Robu nu este de acord cu intenția PSD de-a ridica Sala Polivalentă la Giroc, amenințând că are “muniție grea, chiar foarte grea” împotriva liderilor social-democrați dacă vor continua cu acest demers. Până una-alta, însă Robu își sondează “prietenii” de pe Facebook vizavi de acest scandal.
Dacă inițial Robu amenința că va face un referendum privind locația viitoarei săli polivalente, acum pare să se fi răzgândit, preferând doar un sondaj pe Facebook în acest sens. Astfel, el și-a întrebat pritenii de pe rețeaua de socialilizare unde ar trebui amplasată viitoarea sală polivalentă: în Giroc sau în zona Stadionului “Dan Păltinișan”. Aminitim că la mijloc este doar o promisiune a PSD că se va face o sală cu 16.000 de locuri care ar urma să fie amplasată la intrarea în comuna Giroc. Tot PSD a promis și ridicarea unui nou stadion cu 32.000 de locuri pe actlualul amplsament al lui “Dan Păltinișanu”. Spre deosebire de PSD-iști, Robu dorește ca sala aflată doar la nivel de promisiune să fie realizată în zona stadionului.
Mai mult, el încearcă să-și aroge și merite în privința construirii acestei săli. “Stimați timișoreni, știți bine că încă de la începutul primului meu mandat de Primar, am făcut diligențe pentru ca Timișoara să ajungă să aibă o mare sală polivalentă. Pe parcurs, v-am ținut la curent cu progresele făcute – progrese mici, dar… progrese: acceptarea obiectivului pe lista sinteză de investiții a Companiei Naționale de Investiții, planificarea execuției obiectivului în 2017-2018, cu asigurarea finanțării guvernamentale în cadrul unui program pilot cuprinzând orașele Timișoara și Iași – Ei bine, lucrurile erau intrate în linie dreaptă, anul 2017 a sosit și ar trebui să se treacă la treabă”, arată Robu pe Facebook. După ce și-a asumat construirea sălii… promise de PSD, Robu trece la atacuri mai mult sau mai puțin voalate la adresa liderilor social-democrați. Ba chiar amenință cu “muniția” pe care ar avea-o în acerst război.
“Nu se trece la treabă, însă, pentru că PSD, prin liderii săi – precizez asta pentru că sunt convins că membrii simpli și simpatizanții gândesc altfel și îmi sunt alături, iubind Timișoara, ca și mine! – vor să schimbe amplasamentul, spulberând tot conceptul de dezvoltare a infrastructurii pentru sport a Timișoarei, concept elaborat de mari specialiști români și germani – aceștia din urmă sunt proiectanții, printre altele, a celebrului stadion Allianz Arena din Munchen și a stadioanelor ce tocmai se construiesc în Quatar pt. Campionatul Mondial din 2022! –. Concret: în loc ca sala să fie construită în Timișoara, în uriașul spațiu liber rezervat de Primărie sportului în vecinătatea stadionului „Dan Păltinișanu”, cuprins între Baza Sportivă nr. 2 a Politehnicii, fosta linie de cale ferată uzinală, Bd. Liviu Rebreanu și Clubul Heaven, unde există utilități, artere cu 4 benzi de jur împrejur (Podeanu, Vidrighin, Rebreanu, Arieș, Cluj, FC Ripensia), transport în comun (multiple linii de tramvai, autobuz și troleibuz), etc., etc., PSD dorește ca sala să fie construită în comuna Giroc (!!!). Sau poate nu vrea, poate de fapt nu vrea să fie construită deloc și doar creează diversiunea amplasamentului, știind că eu și noi toți cei ce iubim Timișoara nu vom accepta o asemenea inepție și-atunci se are o scuză! Mă opresc aici, deși, pe speță există muniție grea, chiar foarte grea…”, amenință primarul. În fine, el vine și cu concluzia: “1. Dați Like și Share dacă susțineți realizarea Sălii Polivalente de 16 000 de locuri a Timișoarei, ÎN TIMIȘOARA (!!!), în campusul sportiv din vecinătatea stadionului „Dan Păltinișanu”, unde ea are teren rezervat prin masterplanul Timișoarei
2. Postați textul „Dislike. Vreau ca Sala Polivalentă de 16 000 de locuri a Timișoarei să fie… în comuna Giroc!”.

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

Victorie imensă sub panou! Timișoara bate categoric una din cele mai bune echipe de baschet din România

Ajunși cu cuțitul la os în lupta pentru play-off, baschetbaliștii lui Dragan Petricevic de la…

1 minut ago

Cinci victime în miez de noapte, într-un accident pe A1 lângă Seceani

Viteza dăunează grav traficului și sănătății. La data de 3 aprilie 2026, în jurul orei…

28 de minute ago

Liberalism de Timișoara. Cine câștigă mereu pierde

Hai să ne prefacem că nu ne-a prea interesat politica, nu cunoaștem elitele partidelor locale…

2 ore ago

Ateliere creative, demonstrații spectaculoase și teatru pentru întreaga familie, în weekend, la Iulius Town Timișoara

Sâmbătă, în intervalul 11:00 – 16:00, în Iulius Gardens are loc evenimentul dedicat Zilei Jandarmeriei…

3 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 3 aprilie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 03.04.2026, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago

Primăria caută executant pentru un nou parc fotovoltaic la Timișoara

Timișoara caută executant pentru un nou parc fotovoltaic, care va fi ridicat pe un teren…

14 ore ago