Categories: Primăria Timişoara

Autocarele cu turisti pot stationa legal in centrul Timisoarei! Primaria a gasit trei locuri

Autocarele cu turiști care ajung la Timișoara vor putea staționa legal în zona centrală a orașului, atât cât să coboare oamenii. Primăria a decis, în sfârșit, să facă ceva concret în această direcție și a stabilit unde vor putea coborî vizitatorii.

Ne lăudăm că avem tot mai mulți turiști, dar, dacă aceștia vin cu autocarul, era o adevărată aventură să poată coborî din mijlocul de transport undeva în zona centrală, fără teama de a plăti o amendă. Mijloacele de transport opreau, ilegal, evident, lângă stația RATT de la Catedrala Mitropolitană. Problema era cunoscută de mai mult timp la nivelul autorităților locale, fără să-și fi găsit însă o rezolvare. Ea a fost adusă în discuție și la ședința de constituire a Consiliului Consultativ de Turism, iar primăria a reacționat. „În funcție de dimensiunea proiectului care se propune în cadrul Consiliului consultativ, el poate fi implementat într-o perioadă mai mică sau mai mare de timp. Unele probleme care s-au putut rezolva mai ușor s-au rezolvat. De exemplu, cea a locurilor de staționare, îmbarcare și debarcare pentru autobuze, care au fost deja create și marcate. Lângă Parcul Central, pe Bd. 16 Decembrie 1989, lângă Catedrală, primele patru locuri au fost rezervate, s-au pus plăcuțe. Mai sunt încă două locuri, pe Bd. Brătianu și la Punctele Cardinale, la intrarea în refugiul pentru RATT”, explică viceprimarul Dan Diaconu.

Autocarele vor putea staționa timp de 15 minute, apoi vor putea fi parcate. „Prima parcare pe care am identificat-o este cea din spatele stadionului, unde pot fi lăsate autocarele, fiind o parcare de mari dimensiuni. Urmează să identificăm și alte locuri. Vorbim doar de perioada în care turiștii vin spre zona centrală. Sigur, sunt și parcări private unde pot parca șoferii, dar vom încercă să identificăm și alte spații”, mai spune Diaconu. Consiliul Consultativ de Turism va încerca, în prima fază, să stabilească o listă de priorități. „Acesta este primul pas, să vedem care sunt problemele din domeniu, pe care nu le putem afla din altă parte. Al doilea pas ține de dezvoltarea strategică a orașului, care ține de brandul orașului și de tipul de activități pe care le putem face pentru a dezvolta Timișoara pe această parte”, a conchis viceprimarul.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Tragedie la Moșnița: s-a răsturnat cu mașina și a murit

Un bărbat de 54 de ani a condus o autoutilitară pe strada Florența din localitatea…

12 ore ago

Universitatea de Vest din Timișoara lansează programul de pregătire gratuită pentru BAC, consiliere și oportunități academice pentru mii de elevi

Universitatea de Vest Timișoara continuă și în anul 2026 programul de sprijin pentru elevii din…

14 ore ago

Spectacol sub panou! Timișoara bate Ploieștiul în prelungiri

A șaptea victorie la rând pe teren propriu pentru prim-divizionara de baschet SCM Politehnica, echipă…

14 ore ago

Codul de procedură fiscală în domeniul eșalonărilor la plată s-a modificat. Se dorește eliminarea tratamentelor fiscale preferențiale

Începând cu data de 1 ianuarie 2026 au intrat în vigoare cele mai recente modificări…

14 ore ago

Autostrada A1, plină de gropi periculoase în asfalt. DRDP Timișoara ne anunță că le astupă cu soluții temporare/VIDEO

Șoferii care circulă pe autostrada A1, mai ales pe porțiunea dintre Lugoj și Timișoara, se…

14 ore ago

Conform DEX: Cel mai bun fotbalist – Nicolae Robu

Când un primar se laudă că a atras sute de milioane de euro investiții din…

16 ore ago