Categories: Primăria Timişoara

Centru pietonal, de la Piata 700 in Bastion. Dar numai dupa ce se face parcarea de 1.000 de locuri

Parcare supraterană de 1.000 de locuri și apoi o zonă pietonală care să se întindă de la Piața 700 până în Bastion. Nu se va întâmpla mai devreme de 2018, dar acestea sunt planurile primarului Nicolae Robu pentru zona centrală a Timișoarei. Străzile viitoare pietonale vor fi întâi cu asfalt.

În ultimii doi ani, în centrul Timișoarei au apărut câteva noi străzi pietonale: VV Delamarina, Dimitrie Cantemir, Janos Bolyai, o bucată din Pacha și, ultima pe listă, Gheorghe Lazăr, între Piața Unirii și Ungureanu. „Suntem bucuroși că am reușit să dăm o nouă față și o nouă funcție porțiunii din strada Gheorghe Lazăr, dintre strada Ungureanu și zona Unirii. Lumea chiar apreciază foarte mult ceea ce am făcut și lucrări de tipul acesta vom mai putea face în continuare”, a declarat Nicolae Robu. Toate aceste noi pietonale sunt cu asfalt, cu excepția unui mic „brâu” de piatră naturală, lângă pereții clădirilor.

Acesta va fi modelul după care vor fi făcute pietonale, în prima fază, cam toate străduțele din centrul Timișoarei, dar numai după ce va fi construită prima parcare supraterană. „Estimez că în 2018 vom avea parcarea supraterană de peste 1.000 de locuri în zona Oituz, altă locație nu există. De îndată ce o vom avea, o să transformăm zona în zonă pietonală. Mai întâi, probabil, cu intervenții de reparații pe tehnologia de până acum, pe baza cărora o să ducem la același nivel, din zid în zid. Doar cu titlu provizoriu, pentru că ne dorim să accedem la fonduri pentru ca și restul străzilor din tot acest areal să fie, în final, cu piatră naturală, cu pavaj. După ce vom avea parcarea făcută, între a lăsa în continuare mașini pe străzi și a le transforma în străzi pietonale pe această tehnologie, cu piatră naturală înspre ziduri și cu asfalt în rest, optez fără ezitare, înspre varianta a doua”, explică primarul Nicolae Robu. Care va fi finalul acestor lucrări? „Vrem să transformăm tot arealul de la Piața 700 și până la Bastion, că asta este concepția mea de făcut într-un anumit orizont de timp”, a conchis edilul.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Nicio surpriză, Lugojul pierde acasă cu Dinamo

Fetele de la CSM Lugoj, care trec prin cel mai dificil sezon din ultimul deceniu…

2 ore ago

La mansarda Muzeului Național al Banatului va fi mare bal de Dragobete

Duminică seara va avea loc desemnarea câștigătorului concursului cu poze, de Dragobete, realizat de Muzeul…

4 ore ago

Vorba cântecului: „La arme cu frunze și flori”

Un sondaj INSCOP ne arată ce nu mai speram să aflăm despre poporul român: că…

6 ore ago

La Şag se derulează două mari proiecte de asfaltare și modernizare a străzilor, în valoare totală de 8 milioane de lei

În comuna Şag continuă investițiile în infrastructură. În acest moment sunt în derulare două mari…

6 ore ago

Trei puncte culese din zăpadă la Buftea! Dumbrăvița, victorie vitală cu CS Afumați

Au fugit de terenurile din Afumați și Clinceni, doar pentru a da de ninsoare și…

21 de ore ago