Categories: Primăria Timişoara

Giratoriu suspendat in zona Baader! Robu anunta ca il face CFR, dar nu se stie cand

CFR nu doar că va dubla linia de cale ferată în Timișoara, dar va investi și într-o construcție spectaculoasă pe Inelul II de circulație. Este vorba despre un sens giratoriu la 10 metri înălțime, care ar urma să „răsară” în zona Baader, dar nu se știe când.

CFR se pregătește de investiții masive în Timișoara. Asta susține primarul Nicolae Robu, care a anunțat deja intenția companiei de căi ferate de a dubla liniile care traversează orașul de pe Bega. Acum, edilul a mai scos din mânecă o viitoare premieră. „Vă prezint soluția convenită pentru Pasajul Baader. Acolo vor fi schimbări importante. Noi vom realiza Inelul II de circulație, este una dintre prioritățile noastre, avem o înțelegere cu firma Timcon, ca această firmă să ne cedeze o parte din teren pentru a realiza Inelul II. De la Bd. Antenei vom avea un racord la str. Demetriade pe un traseu care este cel mai potrivit. La intersecția Enric Baader – Calea Ferată va fi un sens giratoriu la 10 metri înălțime. Vom avea așa ceva în Timișoara, CFR va face asta și ne bucurăm să facă. Vom avea trei căi de acces la sensul giratoriu. Pe de o parte, se va veni dinspre Divizia 9 Cavalerie, dinspre Baader și de pe Demetriade. Acea girație va fi suspendată la 10 metri înălțime deasupra căii ferate”, a declarat Robu. Conform primarului, investiția va fi făcută de CFR. De asemenea, urmează să fie desființată și trecerea peste calea ferată de la str. Imbroane, fiind amenajat un pasaj nou pe Inelul IV. „Puteam să facem un simplu pasaj subteran sau suprateran, dar dacă tot facem acolo și Inelul II, e bine să gândim lucrurile în ansamblu. Dacă tot vom desființa acea trecere peste calea ferată la Imbroane, atunci trebuie să vedem tot ansamblul și să cheltuim un pic în plus. Sigur, va cheltui CFR”, a mai spus Nicolae Robu. Primarul nu a putut preciza însă un orizont de timp pentru realizarea acestor investiții.

Citește și: CFR vrea sa dubleze liniile ferate din Timisoara. Primaria va face unele pasaje

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

O oră ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

2 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

2 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

2 ore ago

Ce preferă românii la cumpărarea unei locuințe. 120.000 de euro, două camere și o zonă cât mai bună

Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…

3 ore ago

Evenimentul „REAL LIFE” – pentru prevenirea consumului de droguri și a violenței în rândul tinerilor

Școala Gimnazială Boldur, în parteneriat cu Lions Club Tymes 1266 Timișoara, organizează în data de…

3 ore ago