Regionala CFR Timișoara a efectuat o serie de reparații pe calea ferată dintre Timișoara și Arad, după stația Orțișoara. Lucrările au fost efectuate în regie proprie. Luni, pe raza SRCF Timișoara între stațiile Vinga și Orțișoara, au avut loc o serie de lucrări de remediere a unor puncte periculoase descoperite în urma verificărilor efectuate cu…
Drumul pe calea ferată dintre Timișoara, Caransebeș și Arad se va face cu trenuri noi, electrice
Un producător polonez și unul francez se vor bate pentru dotarea românilor cu noi trenuri electrice, în cadrul unui contract de până la patru miliarde de lei. O parte din aceste garnituri vor lega Aradul de Caransebeș, prin Timișoara. Drumul pe calea ferată de la Timișoara spre Caransebeș și spre Arad va fi mai comod…
Accident mortal în Timiș. Un tren a lovit o maşină, în apropiere de Peciu Nou
Un grav accident rutier a avut loc miercuri dimineață la o trecere la nivel cu calea ferată fără bariere, în apropierea comunei Peciu Nou din Timiș. Trenul de călători care circulă între Cruceni și Timișoara a intrat în coliziune cu o mașină care s-a angajat în traversarea liniilor. În urma impactului, șoferul mașinii, în vârstă…
Un bărbat a ajuns la spital după ce a intrat cu mașina într-un utilaj feroviar, la Lugoj
Un bărbat de 65 de ani din Hitiaș a ajuns la spitalul din Lugoj după ce a intrat cu mașina într-un utilaj feroviar aflat în mișcare. Accidentul s-a petrecut la trecerea la nivel cu calea ferată de pe strada Jabărului din Lugoj. Șoferul susține că nu a văzut nici utilajul și nici semnalele care anunțau…
Șoferii, „așteptați” de polițiști după ce au trecut calea ferată la Giroc/Foto
Între orele 17:00 și 19:00, polițiștii Biroului Rutier și cei de la Serviciul Transporturi Timiș au fost cu ochii pe trecerea la nivel cu calea ferată din Giroc. Cei de la IPJ spun că astfel de acțiuni sunt pentru prevenirea producerii unor evenimente rutiere pe fondul nerespectării de către participanții la trafic a reglementărilor în…
ITM cercetează cazul bărbatului ucis ieri de un tren la Voiteg. Acesta era în timpul programului de lucru
Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiș a deschis o anchetă după ce un bărbat în vârstă de 55 de ani a fost lovit mortal de un tren de marfă ieri, pe raza comunei Voiteg. Directorul ITM Timiș, Pavel Kassai, a declarat că este vorba despre un accident de muncă, cercetat de inspectori. Ieri, un tren de…
Mașină lovită de locomotivă, în Timiș
La Jupani, în Timiș, a avut loc un accident feroviar. O mașină a fost lovită de o locomotivă. Cele două persoane, din mașină, au refuzat transportul la spital. La accidentul de la Halta Jupani au fost implicate o locomotivă, în care se afla conductorul, și un autoturism în care se aflau două persoane. Cele două persoane au fost evaluate medical la fața locului,…
Prefecții din Timiș, din Caraș-Severin și Hunedoara caută soluții pentru semnalizarea trecerilor de cale ferată
Accidentele care au loc la trecerile la nivel cu calea ferată nesemnalizate din Timiș sunt foarte numeroase, multe soldându-se cu decese sau răniri grave ale conducătorilor auto. Prefectul Eva Andreaș a tras un semnal de alarmă încă din luna august, în Colegiul Prefectural.
Trecerea peste calea ferată de la Giarmata, închisă pentru reparații
Dacă aveți drum spre A1, prin Giarmata, mare atenție! Nu se poate trece peste calea ferată, pe DJ 691, pentru că în zonă se fac reparații.
Trei noi bariere, montate pe soselele din Timis. Una dintre ele, pe drumul spre Sannicolau
Numărul accidentelor la trecerile de cale ferată din Timiș a crescut de trei ori în ultimii cinci ani, conform unor statistici. Peste câteva luni, după ce se fac… studiile de fezabilitate, vor fi montate, în trei puncte nevralgice, trei bariere. Ar fi nevoie însă, spun cei de la ATOP, de câteva sute.
Robu: Pasajele Jiul si Popa trebuie sa fie functionale pana la iarna. E infiorator, dar nu ne putem teleporta
Haosul din traficul din Timișoara continuă, dar primarul Nicolae Robu spune că tot răul e spre bine și că, la iarnă, vrea ca Pasajul Jiul și Pasajul Popa Șapcă să fie funcționale. Până atunci, promite din nou deschiderea „bretelei” din zona Bd. Antenei și spune că nimeni n-a inventat o metodă de teleportare.
Giratoriu suspendat in zona Baader! Robu anunta ca il face CFR, dar nu se stie cand
CFR nu doar că va dubla linia de cale ferată în Timișoara, dar va investi și într-o construcție spectaculoasă pe Inelul II de circulație. Este vorba despre un sens giratoriu la 10 metri înălțime, care ar urma să „răsară” în zona Baader, dar nu se știe când.
Top de la ATOP: care sunt trecerile de cale ferata din Timis „preferate” de soferii neatenti
S-a găsit soluția pentru reducerea numărului de accidente produse la trecerile de nivel cu calea ferată: o semnalizare mai bună a zonelor respective. E una din concluziile raportului de activitate al Autorității Teritoriale de Ordine Publică din ultimul an.
Razie la colibele de langa calea ferata, cu doar un „locatar” prins
Polițiștii locali și lucrătorii de la Poliția Transporturi, au făcut, miercuri dimineața, o razie de-a lungul liniilor ferate din oraș, în căutare de „tabere” ilegale. Au fost găsite trei astfel de amplasamente, iar zonele urmează să fie igienizate.