Categories: SănătateUltima ora

Grindeanu: Guvernul a dat 23 de milioane de lei pentru spitalul de copii, s-a cheltuit mai putin de jumatate

Premierul Sorin Grindeanu a decis să monitorizeze îndeaproape stadiul lucrărilor de construcție de la spitalul de copii. Acesta ar fi trebuit să fie gata încă de anul trecut. Conform lui Grindeanu, executivul a alocat, de-a lungul anilor, 23 de milioane de lei pentru noul corp de clădire, dar s-a cheltuit mai puțin jumătate.

Premierul Sorin Grindeanu a mers sâmbătă pe șantierul de la spitalul de copii, proiect pe care îl susține încă din 2012, de când a candidat la Camera Deputaților. Lucrarea e cu poveste, pentru că ar fi trebuit să fie gata încă de anul trecut. „M-am întâlnit cu cei responsabili de construcție. Eu i-am rugat să nu mai meargă în acest ritm. E un proiect important nu numai pentru Timișoara, e important pentru regiune (…) Spitalul «Louis Țurcanu» este un spital regional. E un spital care are medici extraordinari, dar care trebuie să lucreze în condiții potrivite. O să îi urmăresc, vă spun sincer că o să-i urmăresc, ca să mențină ritmul (…) Pe mine nu mă interesează ce cauze sunt, că s-au proiectat pe cinci niveluri, pe șapte. În loc să se termine repede a durat un an proiectarea și acum îmi spuneau cei de aici că nu e chiar cea bună și că mai trebuie să facă niște modificări. Avem un dar la noi în oraș de a face lucruri nu în modul cel mai potrivit. De asta o să urmăresc când vin acasă, odată la o lună sau din două în două săptămâni, să văd care e stadiul la spitalul de copii. Se termină în perioada următoare lucrările de structură și o să se intre pe chestiuni în interior”, declarat Grindeanu.

Din noiembrie 2016, constructorul oficial al noului corp de clădire al Spitalului de Copii „Louis Țurcanu” este Sulfatim SA. În mai 2014, Primăria Timișoara a predat către Prompt SA, firmă care câștigase, la un preț de puțin peste 10 milioane de euro, licitația organizată pentru această investiție. Lucrările au început cu o pauză, după ce a fost descoperite întâi o fundație de beton, iar apoi s-au găsit vestigii. În aceste condiții, amplasamentul a fost liber de sarcini doar în februarie 2015. Prompt a lucrat până în noiembrie 2015, ducând clădirea până la ultimul nivel, minus acoperiș, reclamând pe parcurs diferite erori din proiect. Corpul B va găzdui șapte secții ale Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Imobilul va avea demisol, parter și șase etaje.

Conform primarului Nicolae Robu, până în noiembrie 2016, au fost făcute lucrări în valoare de 11,3 milioane de lei. Spitalul de copii ar trebui să primească de la bugetul național, în acest an, 10 milioane de lei. Robu s-a plâns în mai multe rânduri că nu a primit bani de la București pentru acest proiect. Totuși, Grindeanu susține că lucrurile stau un pic altfel. „Din 2013 începând, până acum, doar de la duvern, au fost alocate 23 de milioane (de lei – n.r.) și au fost cheltuite sub 10 în toți anii aceștia. Din diverse cauze. Acum s-au dat cele 7 milioane. Eu sper să se cheltuie, ca să dau și alții”, a conchis premierul. La spitalul de copii a apărut, sâmbătă, neanunțat, și primarul Nicolae Robu.

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

Dominic Fritz răspunde diplomatic propunerii lansate de Simonis pentru preluarea de către județ a patru obiective din Timișoara

Propunerea lansată de Alfred Simonis, de a prelua de la Primăria Timișoara patru obiective din…

21 de minute ago

Peste o sută de câini și pisici, disponibili pentru adopție în cadrul unui Super-Târg la Timişoara

Asociația Poli, împreună cu mai multe organizații de protecție a animalelor, organizează un Super-Târg de…

26 de minute ago

Se umflă apele în Banat. Se înregistrează mai multe depășiri ale cotelor de atenție

Direcția Apelor Banat informează că au fost înregistrate ploi însemnate în bazinul superior al Timișului,…

45 de minute ago

Primăria preia cererile pentru autorizarea comercializării de flori și aranjamente florale pentru 8 martie

Primăria Timișoara preia cereri pentru activități de comerț stradal cu ocazia zilei de 8 Martie,…

52 de minute ago

Ce baftă la tragerea la sorți! În semifinalele Cupei, SCM Poli va întâlni o echipă din liga secundă, Steaua

A ieșit bine! Tragerea la sorți pentru turneul Final Four al Cupei României a avut…

55 de minute ago

Marilen Gabriel Pirtea: „Performanța sistemului educațional este strâns legată de calitatea predării și de profesori bine pregătiți și motivați”

Într-o perioadă în care educația este presată să inoveze rapid – de la digitalizarea accelerată…

O oră ago